Inel ratacit. Ma declar dezorientata - Oana Racheleanu

Inel ratacit. Ma declar dezorientata


 

De cand ma stiu, am avut un obiect de care m-am atasat iremediabil. Bratari, cerceii din nuca de cocos, cei din bambus, inelul anti-stres etc. Sunt obiecte pe care le dadeam jos doar cand faceam baie. Chestii fara care nu as fi putut respira.

De cateva luni bune (cred ca vreo 8 ) nu ma pot desparti de un inel negru, cumparat de la Vama Veche. E din plastic, deci nu valoreaza mult. Dar e asa finut… M-am atasat tare tare de el. Ei bine, l-am ratacit. Probabil mi-a cazut de pe deget, caci in perioada asta imi e cam largut.

Nu ma panichez ca l-am pierdut, caci sigur e pe acasa, pe undeva, avand in vedere ca ieri n-am scos nasul din barlog deloc. Mai grav e felul in care ma simt fara el. Sunt dezorientata, nu prea stiu ce am de facut azi… Ba mai mult: imi simt mainile ciudat de goale. Sunt prea expuse, prea albe si prea… umane.

E foarte ciudat cum poti deveni dependent de un obiect. Nici nu iti dai seama cand ajungi sa raportezi totul la el si toata lumea ta sa se invarta in jurul lui. Normal, nu realizezi asta decat atunci cand il ratacesti si iti dai seama ca mainile tale arata ciudat fara inelul ala negru.

E mult mai grav cand obiectul este inlocuit cu o persoana. Nu poti sa mananci, nu poti sa scoti capul in lume, nu poti sa pasesti si nici sa respiri fara persoana respectiva. N-am de ce sa mint, am patit-o si eu. Si cand ramai singur, iti pierzi orice busola si uiti cine esti. Trist.

Iubiti oamenii si obiectele din jurul vostru, dar ramaneti independenti!

4 Comments
  • Ade
    februarie 1, 2010

    Daaa Oana, stiu si eu inelul ala (dragut si micut si are si pereche 😉 )
    Sper sa se roteasca inapoi spre tine! :*

  • deargreen
    februarie 1, 2010

    Perechea lui a murit demult :( Merci, mult. Eu ma gandeam sa imi pun manusi, ca sa nu ma mai simt atat de goala 😀

  • zuzu
    februarie 2, 2010

    Incep prin a-ti cere sa ma ierti ca nu am citit pana acum tot ce scrii, dar promit sa o fac de acum in colo cu mai mult interes. Nu stiu, cred k treaba asta cu blogurile mi se parea un pic cam… trenfy-flendry asa…

    Mai sunt 3 zile si iti voi spune din nou ” La Multi Ani “…. dar daca da Domnul sa vad vreo lacrima in ochii tai …. sa zicem doar ca vei vedea inca o data cam cat de mare este inima mea. Iti multumesc… pentru acest sentiment pe care, nici nu stiu cum sa-l definesc in acest moment, si pentru ca esti cine esti si traiesti cum traiesti, pentru ca faci tot ce faci, scrii tot ce scrii si spui tot ce spui …. Iti multumesc, pentru ca toate astea imi arata cum, si ma ajuta in fiecare zi sa te iubesc.

  • deargreen
    aprilie 15, 2010

    Ade, Ade! Mi s-a intors inelul, ti-am zis? 😀