Selectează o Pagină

Uneori, când vorbesc, mă împiedic în cuvinte. În special atunci când am emoții sau când mi se activează un complex de inferioritate, îmi ies din gură niște cuvinte care nu există în DEX. Niște vocale alături de multe consoane, care seamănă cumva cu niște cuvinte foarte folosite.

Alteori, când vorbesc chiar și în fața a șase, opt persoane, am emoții. Am un nod în stomac, îmi transpiră palmele și mă simt mică, mică rău. Mai mică decât sunt de fapt.

Ținând cont de piedicile astea, mi-am făcut curaj și m-am dus la niște cursuri de dicție. Nu, n-am de gând să apar pe sticlă, ci doar așa, să vorbesc mai clar.

Pe Doina, care are Școala de Teatru Q-Feel, am cunoscut-o prin niște prieteni. Când ne-am adunat într-o seară pentru câteva jocuri de societate, toată lumea o asculta atunci când vorbea. Am zis că-i nouă-n gașcă și nah, lumea-i curioasă.

Dar nu. Am aflat că Doina, care a susținut cursul de dicție, se folosește de aerul pe care-l duce tocmai până-n abdomen atunci când inspiră pentru a se face auzită și pentru a vorbi ferm.

Și uite-așa m-am străduit să mă dezvăț de ce învățasem intuitiv. Să respir superficial și să țin aerul în piept. Dacă faci exercițiile de respirație ca la carte și spui frumos „Oooooo”, „Uuuuuuuu” și restul de vocale suflate afară cu putere, s-ar putea să amețești puțin. Și s-ar mai putea să simți că ai făcut vreo 4 serii de abdomene.

Apoi o să te chinui să rostești cuvinte formate din consoane mână-n mână, care-ți chinuie limba, sau din muuuulte litere (încearcă să pronunți „transsubstanțiațiune” sau „sempervirescent” just for fun).

Mai spui și un discurs de 2 minute în fața celorlați cursanți, timp în care trebuie să ții cont de cât de tare dai din mâini și bâțâi din picioare, de ochii care-ți fug pe pereți, de respirație, de cursivitate și de structura aberațiilor tale și nu, n-o să simți că s-a produs o minune. Asta a zis Doina încă de la început. Că din curs ne luăm noțiunile de bază și acasă exersăm. Așa că, în drum spre serviciu, mi-am umflat burta cu aer și când am comandat de mâncare am deschis gura frumos și rotund cât să-nțeleagă omul ce paste vreau.

Cursul este foarte bine structurat, cu teorie, exerciții, glume și pauze, iar Doina e acolo cu zâmbetul pe buze, cu o atitudine de-ți vine să zici „Bine-o fi să fii ea”, cu ceai și prăjiturele. Recomand.