4 sisteme care mă ajută să fiu productivă și organizată

4 sisteme care mă ajută să fiu productivă și organizată


 

„Toți avem modalități diferite de a face față stresului, de a procesa ce se întâmplă. Unii dintre noi, când trecem prin perioade foarte stresante, devenim foarte logici, rezolvăm probleme, devenim practici. Iar ceilalți oameni spun: «Cum poți să încerci să rezolvi lucrurile, când lumea se destramă?» Alții merg foarte mult în zona emoțională. Ce e interesante este că, deși modurile noastre de a face stresului sunt diferite, sentimentele care se ascund în spate – tristețea, stresul, lipsa puterii – nu sunt diferite. Unii pot simți nevoia să pună lucrurile în ordine, pentru că e senzația că ordinea din afară o să creeze ordine și în interior. Așa capătă un sentiment de ordine în fața haosului, în fața sentimentului de lipsă de putere, de control”.  

Asta a spuns Esther Perel și, după ce am ascultat-o, nu m-am mai întrebat dacă ar trebui să-mi programez de urgență ședință la terapie ca să discutăm despre cele șase liste înfipte în panoul din spatele laptopului, despre programul gândit pe ore, despre cum evit știrile și despre încăpățânarea cu care fac lucrurile exact ca înainte de pandemie. Sunt o persoană anxioasă și am nevoie de control. Am nevoie de lucruri predictibile.

Au circulat în perioada asta tot felul de articole cu sfaturi despre cum să lucrezi mai eficient de acasă. Aici, aici și aici câteva exemple.

Eu am biroul acasă de șase ani, timp în care am testat tot felul de metode, sisteme, trucuri care să mă facă să-mi văd de treabă, să mă țin de un program și să nu mă apuc de spălat vase doar pentru că am trecut prin bucătărie. Pentru că în ultimele zile am împărtășit din metodele care funcționează pentru mine cu câțiva apropiați, iar feedback-ul a fost bun, le las scrise și aici.

Programul pe blocuri

Jordan Page este o vloggeriță, bloggeriță care spune uneori despre ea, în glumă, că e o guru a productivității – și cea mai mare control freak, de-aia rezonez cu ea. Vă recomand să o urmăriți și pentru sfaturile utile pe care le dă, dar mai ales pentru că e autentică. Ca limbaj, ca ton, dar în special când își arată casa întoarsă cu fundul în sus, cum e o casă normală de om, ne-Instagramabilă tot timpul.

Pentru că e mamă a opt copii, conduce un business de acasă și vrea să facă o mie de lucruri pe zi, ea a inventat programul pe blocuri. Deși n-am copii și, în mod cert, mult mai multe puține lucruri de făcut decât ea, pentru mine funcționează acest sistem pentru că mă ajută să nu mă împrăștii.

Programul pe blocuri presupune să îți grupezi mai multe tipuri de activități în calupuri de timp de cel puțin două ore. O să spuneți „Da, da, am auzit de asta, când te apuci de mailuri să le verifici pe toate și să nu mai revii”. Nu e doar asta.

De exemplu, ziua mea este împărțită în șase blocuri. Dimineața, de la 7:30 la 10 ies afară cu câinele, iau micul dejun și scriu 30 de minute în jurnal. De la 10 la 13 am primul calup de lucru, de la 13 la 15 am pauza de prânz – în care gătesc, mănânc, citesc și dorm 30 de minute (fac asta de vreo trei ani și funcționează parfum pentru mine). Urmează apoi încă un calup de lucru, de la 15 la 17. Apoi, teoretic mai sunt două blocuri, 17 – 20 și 20 – 23, în care intră activități administrative, de relaxare și de cuplu, doar că pe astea le las flexibile ca să mă sincronizez cu programul prietenului meu. Sau, înainte de pandemie, pentru viața normală în care mai vedeam și alți oameni la ochi.

Sunt zile în care bifez totul de pe listă și sunt super mândră de mine, dar și zile în care aș putea să fac liniștită un mare „Z” pe program, ca-n unele documente unde rămân bucăți mari de coală goale. Uneori sunt ok cu asta, alteori sunt cu biciul pe mine. Lucrez la asta.

Sistemul X și O de monitorizat noi obiceiuri

Mă tot invita de vreo jumătate de an prietena mea Ina să intru într-o provocare de mindfulness de pe grupul ei de Facebook și eu că stai să vezi, că am deja prea multe chestii pe care le fac, că eu folosesc nu-știu-ce aplicație. Până când m-am gândit într-o zi: „Păi nu sunt eu o prietenă nașpa dacă nici măcar nu încerc ce spunea ea că e super?”.

Așa am descoperit sistemul ăsta pe care l-am numit eu X și 0, despre care vorbește Thomas Frank, inventat de un prieten de-al lui. Ai nevoie doar de o agendă și un pix, scrii zilele în care vrei să faci o anumită activitate, iar în căsuțele de dedesubt faci un X (sau +) dacă ți-ai îndeplinit sarcina în ziua respectivă, 0 – dacă nu, dar din motive independente de tine și – (minus) dacă ai tras chiulul în mod asumat. Sunt în a treia săptămână de mindfulness – prima, cu 15 minute de meditație pe zi, a doua – 25, în două etape, iar acum cu meditație plus stretching. Și da, e super. Pentru anxietatea mea e ca o cană de lapte cald.

Regula de 10 minute

Probabil ați auzit de regula asta: când nu vrei să faci ceva, dar trebuie, pentru că e spre binele tău, îți păcălești creierul cu 10 minute. Ok, nu-mi place să spăl vasele, dar fac asta 10 minute, apoi am scăpat. Aplic regula asta acum, cu alarma setată, ca să studiez unele tehnici ce țin de jurnalism și să exersez la engleză, pentru că îmi lipsesc zilele din Filipine.

Liste

Aici n-am o metodă. Am scris, de exemplu, ce activități pot să fac mindfulness pe acasă – nu știu dacă există formularea asta, dar mă refer la activitățile alea în care ești prezent, cum ar fi spălat geamuri, șters praful. Apoi, ce chestii utile pot să fac (selectat poze pe care vreau să le printez sau să fac meniul săptămânal) sau activități distractive pe care le putem face (zumba, tae bo sau desenat). Rareori mă uit pe listele astea, dar funcționează ca o plasă de siguranță. Mă simt bine numai că știu că sunt acolo.

Să vă fie de folos!

Comments are closed.