Mândră că primisem, pentru prima dată în viața mea, un buchet de flori de la un profesor pe care l-am intervievat. Februarie 2018

Am înnebunit pe toată lumea cu proiectul Merito. „Bună, sunt Oana și lucrez la proiectul Merito”. „Ce bicicletă mișto! Știi de proiectul Merito?”. Nu chiar așa, dar destul de aproape. Ai zice că sunt PR sau ceva ambasador, dar sunt reporter colaborator.

Proiectul a fost demarat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) în 2016, cu scopul de a aduce în ochii și în mintea românilor profesorii care schimbă România în bine. Sunt profesori altfel, care caută metode interactive prin care să atragă elevii către școală, care se străduiesc să-i facă să se simtă bine în clasă. În fiecare ediție anuală sunt selectați de o comisie de specialiști câțiva profesori, educatori, învățători și directori (înainte erau 10 în total, acum sunt 12). Eu am participat la patru din cele șase ediții și am scris povești despre 34 de profesori din toată țara (ultimele 12 vor fi publicate mâine). De cele mai multe ori am fost în vizită la profesori, am intrat la ore, dar anul ăsta am făcut interviurile online.

De ce sunt atât de încântată de acest proiect? Pentru că îmi place să arăt lumii că se poate, să duc mai departe un mesaj de încurajare, de optimism. Iar profesorii aceștia sunt gura de aer proaspăt de care are nevoie educația din România. Un aer de la munte, răcoritor și aromat, pe care ți l-ai dori într-o zi caniculară.

Îmi place pentru că simt cum cresc în fiecare ediție. Mă simt recunoscătoare să cunosc oameni deosebiți, dedicați, foarte pasionați, care se deschid în fața mea și mi se arată exact așa cum sunt ei. Ca profesioniști, dar și ca oameni. Și că îmi culeg de fiecare dată lecții pentru mine. Fă ce-ți place; dă tot ce poți, indiferent că scrii vreo operă de artă sau pregătești un sandviș; privește totul cu uimire și curiozitate; caută un alt unghi, sapă mai adânc în înțelesuri; joacă-te și fii din nou copil; învățarea nu e grea dacă o faci prin joc; vezi dacă, atunci când simți că nu mai poți, mai poți puțin; think outside the box, ieși din șabloane; pierde-te în ce-ți place, ignoră ceasul; nu-i așa de greu, încearcă!

Poate că sună a clișee, a mesaje motivaționale care circulă pe Facebook. Dar în mintea mea ele sunt acompaniate de o poveste. Mă gândesc la un profesor despre care am scris și îi asociez o lecție pe care mi-am luat-o de la el.

Anul ăsta îi luam interviu unei profesoare care, în contextul în care discutam despre dificultățile pe care le întâmpină uneori în sistemul de învățământ, a spus: „Îmi dau seama că asta este vocația mea și e cazul să mi-o asum în continuare.” A fost un moment de AHA pentru mine pentru că eram dezorientată profesional, nu știam dacă vreau să scriu în continuare despre mediu (domeniul meu principal de activitate în ultimii ani) sau ar trebui să-mi găsesc alt loc în presă. De atunci am o atitudine de „hai să vedem ce putem face”.

Apoi, de fiecare dată când sunt în proiect, mi se deschide așa o poftă de studiu, încât uneori mă gândesc să mă mai înscriu la o facultate. Îmi vine cheful să citesc mai mult, să mai răsfoiesc câte o carte de istorie, de geografie. În fiecare an mă gândesc: oare cum ar arăta un adult care, ca elev, ar fi avut toți profesorii aceștia? Nu unul care e pasionat și implicat, ci la toate materiile să fie o fascinație, o bucurie.

Profesional, cresc de fiecare dată când scriu povești pentru Merito pentru că am un editor care privește cu un ochi limpede peste textele pe care le scriu. Pune întrebări, sesizează poticniri în scriere, cere lămuriri. Nu multe redacții sau proiecte din România își permit sau înțeleg importanța rolului unui editor, dar el este la fel de (dacă nu chiar mai) valoros decât reporterul. Da, cel din urmă merge pe teren, face interviuri, scrie textele, dar editorul are o baghetă magică cu care face textul să curgă. El îi face treaba cât de ușoară posibil cititorului, astfel încât acesta să fie prins de poveste, să nu-i distragă atenția vreo întrebare care i-ar putea apărea în minte, că reporterul n-a răspuns la ea, să nu piardă timp prețios citind o frază lungă care ar fi putut redusă la câteva cuvinte. Iar eu am norocul să am un editor cu care mă mai și distrez pe măsură ce învăț.

Despre Proiectul Merito puteți citi mai multe aici, poveștile sunt aici, iar propunerile de profesori pot fi trimise, tot anul, aici.