Selectează o Pagină

Am citit ieri pe blogul nutriționistei McKel Hill următoarea chestie: „Așa cum nu i-ai spune nimic cuiva care e dependent de mâncare sau care are probleme din cauză că e obez, la fel funcționează și în cazul celor care sunt subponderali sau slabi. Realitatea e că auzim prea des cu toții din media, de la prieteni, familie sau chiar de la persoane complet necunoscute comentarii la adresa persoanelor slabe și cum că asta ar fi ok. Poate că auzi «Doamne, ce slabă ești!», «Aș vrea să mănânc ca tine și să arăt așa!», «Tu nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu mâncatul sănătos!», «Mănâncă un hamburger!» etc. Astea sunt numai câteva dintre comentariile despre care îmi spun clienții mei că le primesc și despre care eu cred că sunt dezgustătoare și lipsite de respect. Să te lupți să iei în greutate este partea opusă de a-ți dori să slăbești, deci ține minte asta când intri în contact cu persoane care duc astfel de lupte”.

Atunci am avut un moment de „Ahaaa, deci eu nu trebuie să accept tot arsenalul de comentarii pe care îl aud deseori”. Am 1,55 centimetri, în prezent oscilez între 41 și 42 de kilograme și, de-a lungul vieții de aproape 31 de ani, am avut parte de tot felul de reacții.

Mănânc cât pot de sănătos pentru că-mi place, sunt înnebunită după avocado, cartof dulce, hummus, mozzarella, ulei de măsline, linte, broccoli, paste (lista e lungă), am creat un sistem minuțios prin care stabilesc aproape constant meniuri săptămânale și mă străduiesc să respect cele trei mese pe zi, am făcut analize specifice și o să le repet luna viitoare, am văzut o nutriționistă care mi-a dat un regim de slăbit, ca să-mi demonstreze că nu mănânc nici măcar atât (dar care mi-a spus să termin cu prostiile ca avocado și să bag piept de pui). Am o problemă minoră care nu-mi permite să mănânc chestii prăjite, iar asta nu poate decât să mă bucure, pentru că oricum nu sunt sănătoase, și trebuie să îmi țin sub observație tiroida.

Mă străduiesc, dar relația mea cu mâncarea a fost complicată mai mereu, uneori chiar foarte dureroasă. Am discutat în terapie problemele astea și am avut mult de tras. Încerc să fiu disciplinată, „să-i dau mereu stomăcuțului ceva de mâncare”, cum îmi spune mereu mamaia.

Dar tu, care-mi dai sfaturi și faci remarci la corpul meu, nu știi multe din lucrurile astea. Nu știi ce bagaj am în spate, nu știi cât îmi dau silința și dacă o fac, nu știi cum stau cu stima de sine când subliniezi lucruri care pentru mine sunt deja dureroase. Nu știi câte crize de plâns am făcut după observații de-astea aparent îngrijorate, nu știi de câte ori am ales haine ca să acopere cât mai mult din mine, nu știi că uneori simt nevoia să avertizez oameni cu care urmează să mă văd și cu care n-am mai avut contact de mult timp cu: „vezi că sunt foarte slabă, să nu te sperii”. Dar îmi recomanzi să mai pun pe mine (de parcă ar fi ușor), să mai bag niște șunculiță sau fast food (îmi vine să vomit numai cât mă gândesc), să mă forțez să mănânc chiar dacă nu intră, să nu mai fiu atât de agitată ca să economisesc energie (așa-s din fabrică). Îmi zici „O să te ia vântul”, „Ți se cunosc toate oasele” și nu știu care dintre noi se simte mai bine după astfel de afirmații. Eu, nu.

Când oamenii nu îmi tot repetă că sunt slabă, mă simt bine în pielea mea. Dar mă simt bine abia după ce mă reglez iarăși eu cu mine. Când îmi reamintesc că important e să fiu sănătoasă și că faptele mele trebuie să spună mai mult decât aspectul meu. Că eu pun mult mai mult preț pe cum este un om în esența lui, decât în aparență.

Poate că nu mănânc suficient, poate că pur și simplu e ceva genetic, poate că mă agit prea mult când mă implic într-un proiect, poate că mă stresez din prostii, poate că am perioade când nu am poftă de mâncare. Dar sunt lecțiile mele. Lucruri de care trebuie să mă ocup singură și nu mă ajută absolut deloc dacă îmi sunt subliniate cu fiecare ocazie. Deloc.

Cum de niciodată nu îi spunem unei persoane supraponderale: „Băi ce gras ești, frățicule”, „Fată, te-ai făcut cât China!”, „Lasă pizza, bagă apă”, dar e atât de ușor să facem glume pe seama slăbănogilor? Nici pentru noi nu e ușor, să știți.

„Cu toții trebuie să ne comportăm cu dragoste, compasiune și bunătate în legătură cu formele corpului cuiva, dar mai ales în cazul celor care se luptă cu greutatea lor. Unii poate suferă de o problemă de sănătate sau una de alimentație dezordonată. Un comentariu […] poate fi cu ușurință un declanșator pentru ei de a da înapoi de la toată munca pe care au depus-o emoțional ca să câștige în greutate. Comentariile […] ar putea întări credința cuiva că «nu sunt suficient de bun». Data viitoare când veți avea o astfel de intenție de a comenta despre corpul cuiva, indiferent dacă este supraponderal sau subponderal, vă provoc să spuneți mantra «Acționează cu dragoste!»”, mai spune nutriționista care mi-a deschis ochii.

Asta e o lecție și pentru mine, că probabil și eu am făcut observații cu referire la persoanele slăbuțe, evident, cu cele mai bune intenții. În cazul meu, de cele mai multe ori interpretez remarcile la cum arăt ca fiind din grijă pentru mine și aproape că aș spune că apreciez îngrijorarea, dacă aceste comentarii nu ar durea atât de tare. Nu e ceva nou ceea ce îmi spui. Fac deja ceva în sensul ăsta. Dar dacă vrei să îi tragi cuiva un semnal de alarmă, căci kilogramele prea multe sau prea puține îi pot pune în pericol sănătatea, fă-o cu blândețe.

Mă străduiesc, pe bune. Și dacă ar fi să nu mai iau niciodată vreun kilogram în plus, îmi rămâne ce sunt în rest. Sunt mai mult decât un om slăbănog.

Nu-ți spun că ești gras, nu-mi spune că sunt slabă

O Oană care se simte bine cu ea