Iarăşi o iau de la capăt. Altă casă, altă zonă, de data asta singură. Nu e aşa neagră situaţia, după cum mă aşteptam. Încă n-am avut parte de nicio revelaţie pe care să vi-o povestesc, dar cred că sunt pe drumul cel bun.
Deocamdată totul este aşezat provizoriu. Cutia asta va sta o vreme aici, hainele astea stau temporar aici. Este ca şi cum aş fi în excursie, căci am doar lucrurile mele, în mare parte haine. O să vină şi mobila şi tot ce îi trebuie unui om ca să supravieţuiască, dar mai durează niţel. Mă gândeam că aş putea chiar să întind cortul să dorm în el. Ar fi o excursie senzaţională. Aş face o plimbare până în curtea şcolii din faţa blocului şi aş zice că sunt în junglă şi aş urca pe scări opt etaje, imaginându-mi că fac alpinism. Apoi aş aprinde lanterna în cort şi aş mânca pateu. Da, e clar, am nevoie de o excursie adevărată.
Râd, plâng şi mănânc singură. Încă n-am murit şi nici măcar nu îmi displace asta. E drept, e destul de ciudat pentru mine, dar prefer să locuiesc singură pentru că pe oricine ţi-ai alege ca şi coleg, ies discuţii de tot soiul. Am experienţă din punctul ăsta de vedere şi prefer să mă obişnuiesc aşa. Unii mă invidiază, alţii mă compătimesc. Până acum mă înţeleg bine cu Oana.
Ba chiar mă şi distrez! Acum câteva zile îmi căutam feonul. Am răscolit prin toate bagajele şi pace. Feonul nu era nicăieri. M-am aşezat pe pat şi nu mă hotăram dacă să mă resemnez sau să mai iau o dată la rând toate bagaje. Am avut un moment de maximă inspiraţie în care mi-am dat seama că nu căutasem bine într-o cutie. Acolo era, dragul de el. După ce am plâns ca un copil căruia i-a fost înapoiată jucăria, am râs bine de cât de toantă am putut să fiu.
Bine, că nu sunt chiar singură-singurică în casă. Am trei prieteni dar care nu prea vorbesc cu mine. Nu că ar fi ursuzi, ci că nu prea o fac de fel. Nu, nu vă gândiţi că miaună, hămăie sau măcăie. Nicio variantă din cele trei, deşi e puţin probabil să îmi iau ca animal de companie o raţă. Doar nu sunt Joey din Friends. Promit să vin cu poze ca să vă satisfac curiozitatea.
Nu ştiu exact când, căci m-a cam părăsit pasiunea de a fotografia. Am fost o fugă şi la marea noastră cea jegoasă şi plină de scoici adânc înţepătoare şi n-am o poză chioară. A, s-ar putea să îmi fi făcut o prietenă în maci. Dacă am ieşit bine, o postez. Dar numai dacă.
În rest, am ieşit în Club A, unde n-am mai călcat de o veşnicie, şi am dansat cum făceam cândva, până la 5 dimineaţa. Am început să iau lecţii de salsa, dar e prea uşoară treaba asta pentru mine. Având în vedere că un an am făcut dansuri cu Decebal care a participat la „Dansez pentru tine” şi că tot dansez de la 5 ani… nah. E de înţeles, nu?
Am terminat cu lăudatul şi cu modestie vă spun că aştept feed-back, dacă simţiţi nevoia să o faceţi. Primesc şi pe Facebook, primesc.
P.S. A nu se înţelege că mi-am achiziţionat o casă. Oricât de mult mi-aş dori un cuibuşor pe numele meu, mai am de aşteptat o vreme.
Poate mai citesti comentarii…
Trebuie sa recunosc, m-a impresionat de la inceput felul tau de a fi si uneori incerc sa iau exemplu din trairile tale( atat cat am reusit eu sa te cunosc pentru ca din pacate pentru mine prean putin)…Ador sa iti citesc postarile si trairile pentru ca nu ma simt singura si indiferent de cat de greu mi-ar fi in a lua unele decizii citesc aici si ma luminez…
Nu vreau sa pun intrebari la care banuiesc …nu ai vrea sa raspunzi dar mi se pare atat de ciudat…va iubeati, va potriveati si erati frumosi…dar cum nimic nu e
„forever”….
Draga Adriana… dragostea e eterna atat cat dureaza….
Asa ca Oana scumpa mea mai bine pierzi o zi cautand feonul decat sa pierzi timpul la nesfarsit cautand explicatii si motive care oricum nu folosesc nimanui….
Oricat de greu ar fi, capul sus, ca de… suntem femei si nu degeaba avem 2 cromozomi!
Felicitari pentru noua ta casa! Acum ai spatiul tau unde sa te desfasori in voie dupa bunul plac al inimii tale, ai o usa pe care o inchizi si o deschizi cand si cui vrei tu, ai mii de planuri si proiecte si as putea sa continui cu lista avantajelor dar ma opresc aici ca nu vreau sa te obosesc.
Pupici!
Ba s-ar putea sa te caut si pentru alte avantaje, la un moment dat :)) Merci pentru incurajari, Mada! Te pup!
Ma bucur mult, Adriana, daca te ajuta cumva. Initial l-am facut pentru ca voiam sa devin mai egoista, dar scopul principal, in mintea mea, era tot sa ii fie cuiva de folos. Uite ca m-ai facut sa marturisesc :))
Ma straduiesc sa nu mai citesc comentariile despre care spui 😉
Eu una sunt sigura ca vom auzi de tine numai de bine si ne vei spune singura avantajele la un moment dat…:)
wow….pare-mi-se ca daca as fi avut si eu pe cineva care sa ma ncurajeze cu asemenea cuvinte nu ar mai fi trebuit sa trec singura prin greutati,….si cum „de prieteni sa ma feresti Doamne”, uite ca invatz de la straini….
POOOPP….