Selectează o Pagină

De cateva luni incoa’, de cate ori ne planuim sa facem vreo iesire, nu ne iese. Ba de ziua lu’ Cutaricu, ba in concedii. Ori renunta multi, ori ne „coim” cum spune o prietena. Si uite asa nu ne mai ies distractiile planuite. Insa cele neplanuite ies beton.

Acum mai putin o luna, intr-o joi, am realizat ca toti prietenii mei pleaca din Bucuresti iar eu ramaneam ca somera acasa. Imediat dupa ce am constientizat acest lucru, am spus mai in gluma, mai in serios, dar destul de autoritar: „Merg si eu cu voi” catre un cuplu de dragi prieteni care voiau neaparat sa evadeze, chiar si pe langa Bucuresti. Sambata dimineata (dar nu foarte de dimineata), am plecat catre Slanic Prahova. Am coborat in Mina Unirea unde ne-a stat inima de frica atunci cand am pasit in lift si de unde am plecat cu ovarele cat mingile de tenis, de la putinele grade celsius. Biletul e 14 lei dar experienta e minunata. Gasesti acolo ciocolata calda, teren de baschet, masinute, paturi si ce nu-ti trece prin minte (asta pt ca multi merg acolo la tratament).

Apoi am mers la Baia Baciului unde am platit 20 de lei intrarea dar ne-am distrat copios. La cat de tare imi e mie frica de apa, nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca pot face pluta! Bine, apa aia e atat de sarata incat ar pluti si un elefant. Ne-am echipat cu pistoale, catuse si maimutoi pictati cu noroi si apoi ne-am fugarit printre oamenii veniti la tratament, nu la dezmat (ca noi).

In concluzie ne-am distrat in trei, fara sa facem prea multe planuri. Eu mi-am facut rucsacul iar in dimineata de sambata am aflat unde vom merge. Seara ne-am intors acasa cu suveniruri ieftine de la Slanic Prahova pe care scrie Ikea.

A urmat ziua mea, care a picat, dupa cum spuneam, fix in timpul saptamanii. Dar dragii mei prieteni au uitat pentru putin timp ca a doua zi mergeau la serviciu si mi-au organizat o petrecere surpriza de mi-au tremurat mainile juma’ de ora. Si dupa cum am stabilit cu o luna inainte, in weekend am mers la Macin ca sa fac cinste pentru ziua mea. Din 13 persoane de pe lista, am ramas 6. Imi propusesem sa facem un gratar, sa stam la soare sau la umbra, apoi in alta zi sa mergem la echitatie. Numai ca eu nu m-am gandit ca e august si ca pamantul fierbe. Sambata am reusit sa ne mobilizam pe la 4 si abia mai pe seara ne-am ales si un loc de gratar. Fiecare voia sa faca ceva, eu voiam sa ii impac pe toti. Deci coiala.

Duminica a fost o alta poveste, cu final trist. Am facut traseul pe cai. Absolut superb! Peisaj linistitor si vanticel racoros. La final insa, calul meu a primit un impuls ce a venit din alta parte decat de la mine, si a rupt-o la goana. Pentru ca m-am panicat si am pierdut controlul, calul a facut fix ce a vrut. Adica a zburat ca vantul si ca gandul si m-a purtat prin padure, prin toate crengile care i-au iesit in cale. Din fericire, m-am tinut bine in sa. Din nefericire, m-am ales cu zgarieturi inestetice pe fata, gat, spate si mana stanga.

Desi eram ca venita de la razboi, vineri am plecat la Sfantu Gheorghe, pentru ca asa stabiliseram cu ceva timp in urma. Aceeasi poveste: de la vreo 20 de oameni, cati s-au aratat incantati, am fost 9. Drumul de la Tulcea (al naibii de lung) l-am facut cu un vaporas. Pentru cateva ore de chin si de transpiratii abundente, platesti 22,5 lei la Catamaran (un fel de rapid – 3 ore juma’) sau 17 lei la vasul clasic (adica personalul – 5 ore) daca ai noroc sa locuiesti in Tulcea, sa ai legitimatie de student sau un prieten bun care iti poate face rost de o legitimatie.

Festivalul de Film Anonimul, atat cat am apucat noi, mi s-a parut fain. Filme mai usor sau mai greu de inteles, abstracte sau educationale. Filme la greu. In camping umbra e aproape inexistenta, cozile la mancare si bautura cat Marele Zid Chinezesc iar tantarii, suparati ca le-ai incalcat teritoriul, isi fac dreptate lasandu-ti semne pe toata suprafata pielii tale arse de soare. Pe de alta parte, plaja de la Sf. Gheorghe este senzational de… necomerciala. Mi-a placut mult. Sper sa nu apara umbrelute si sezlonguri, pentru binele celor care vor sa mai bata atat amar de drum pana aici si anii viitori. Tragand linie pana aici, mai adaugand cateva tensiuni din aer si unele dureri lunare, ma bucur enorm ca n-am stat acolo decat 1 zi intreaga plus niste ore. Am concluzionat ca Delta Dunarii nu e pentru mine.