Selectează o Pagină

Da, stiu, ati dat ochii peste cap. Nimeni nu vrea sa auda despre iubire, vrea doar sa o traiasca. Subiectele despre iubire sunt siropoase si sunt abordate indeosebi de fete. Am impresia ca exista si o emisiune la tv cu titlul „Cat dureaza iubirea”. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca e o emisiune stupida.

Desi sunt o romantica incurabila, am renuntat sa mai cred in iubirea de-o viata. Pur si simplu mi se pare de basm. Irealizabil.

Iubesti, va iubiti, sunteti fericiti, te dezamageste, va despartiti. Te iubeste, apoi il iubesti si tu, visati impreuna, apar nori pe cerul de zahar al iubirii voastre, va despartiti. Va iubiti, sunteti fericiti, va obisnuiti sa traiti unul langa celalalt, nu va mai iubiti, va e frica de singuratate, nu va despartiti.

Mai exista femei care isi pastreaza virginitatea pana pe la 30 de ani, asteptand vreun Fat Frumos? Parintii nostri inca se mai iubesc? Ar trebui sa le servim iubitilor nostri dragoste in portii mici sau in ambalaje de pizza xxl? Cam cate eforturi trebuie sa faca un cuplu ca iubirea lor sa atinga nunta de aur? Cunoaste cineva reteta? Si pana la urma, pe ce cantar te poti urca alaturi de iubitul tau si care sa spuna: „Trinc! Trinc! Acesta e alesul tau! Felicitari!”?

Ma gandesc ca viata e compusa din mai multe iubiri, mai mult sau mai putin intense, care ne fac sa ne intoarcem la noi, care ne invata cine suntem. Cand si-au atins scopul, pleaca. Noi ramanem cu ochii in soare, injuram inimioarele, trandafirii, vinul rosu si melodiile italienesti, dar ne scuturam si o luam de la capat. Deci cam asa e cu marea iubire. E de fapt compusa din mai multe iubiri, mai mici. Adica iubiri care se consuma mai repede decat viata.

Toata adolescenta mea am visat la o dragoste perfecta si vesnica. Acum, cand am vazut ca dragostea nu e perfecta, si nici macar vesnica, cu atat mai mult imi doresc ca, la un moment dat, sa dau mana cu inocenta, adolescenta, bunatatea, siguranta si nebunia unei iubiri cu care sa inchei un contract pe viata. Sa dau mana cu ultima si vesnica iubire. Si probabil mai putin din frustrare, mai mult din pesimism, lacrimez de fiecare data cand imi amintesc care e cea mai mare fantezie a Mihaelei Radulescu: „Cea mai mare fantezie a mea este sa-i fiu suficienta barbatului meu.”

Meditez la tema asta cu iubirea de-o viata, de ani buni. Am tot studiat in stanga, in dreapta, si-nauntru si pana la urma am ajuns la concluzia ca nu exista. E dur, dar cred ca pot sa traiesc cu asta. Cred ca se poate sa te casatoresti din dragoste nebuna, sa faci copii din dragoste mai potolita si sa traiesti langa omul pe care il iubeai mai mult decat pe tine, din respect si inca din admiratie. Banuiesc ca se poate.