E drept ca a trecut ceva timp de cand n-am mai scris. M-am tot gandit ce rost are. Apoi gaseam fel si fel de scuze. Ba ca sunt obosita, ba ca trebuie sa ajung la nush ce eveniment, ba ca ar trebui sa-mi tin frustrarile pentru mine.
Am zis la inceput ca nu voi scrie pentru nimeni. Dar, recunosc, ma bucur ca un copil atunci cand vad cati oameni imi citesc blogul. Nu sunt multi, dar pentru mine conteaza. Ma gandesc ca daca ar fi citit o data si nu le-ar fi placut, n-ar mai fi revenit.
Deci o sa ma straduiesc mai mult si o sa scriu atat pentru mine, cat si pentru ei. Pentru voi.
Vacanta mi-am petrecut-o frumos. Parintii mei s-au trezit cu 5 copii in loc de doi, am lenevit la soare fara sa vorbim, am admirat imprejurimile cu mana facuta palnie la frunte de pe vreun munte erodat, am mancat surprinzator de multe oua, ne-am plimbat fundurile in diva-mobil, n-am reusit sa ma vad cu toate cunostintele, n-am trimis mesaje de Paste ca nu-mi place.
Ieri a fost prima zi de munca si m-am simtit ca un copil care se reintoarce la scoala dupa o ditamai vacanta. Adica fara niciun chef. Si cred ca ma paste astenia de primavara caci iarasi imi pun intrebari elementare despre viata, relatii si de unde naiba sa mai scot niste bani. Am inceput din nou sa visez cu ochii deschisi ca voi castiga la loto, desi nu particip. Si imi tot chinui neuronii: ce sa fac cu banii? Sa-mi iau masina? Sau haine? Sau sa-i investesc?
E bine. In mare, e bine. Voi cum mai sunteti?
Buna Oana. De ieri am intrat pe blog asteptand sa gasesc ceva nou. Descrierea ta mi se potriveste perfect, ca de obicei. O vacanta frumoasa dar scurta, fara chef de mesaje, fara sa apuc sa-mi vad toate cunostintele, o prima zi de munca infernala, cu dureri de cap, astenia asta de primavara care ma deprima pe zi ce trece tot mai mult si o lipsa acuta de bani dar si de idei pt. procurarea lor.Cam asta e tot.Si o singuratate apasatoare, chiar daca in jurul meu roiesc multi oameni.
Cata draga, zici ca avem vieti la fel. Mai putin la partea cu singuratatea. Dar am trecut si prin asta si stiu ce zici. Incearca sa faci pace cu tine. Poate iti va fi mai bine.
Da, seamana vietile noastre in multe puncte.Tocmai de asta incerc sa fur putin din optimismul si pofta ta de viata, mie astea imi lipsesc. S-a repetat pana si faza cu Dan/Nicu, mi-am calcat pe inima si am facut acelasi pas ca si tine.Nu stiu de unde sa incep sa fac pace cu mine, chiar sunt debusolata.
Dragii mei copilasi cu o mare pofta de viata, viata este asa de frumoasa, cu bune si cu rele, cu emotii , cu nervi pe seful sau pe sefa, cu dureri de cap din cauza parfumului cel nou al colegei, cu zambetul cat magazinul de unde ti-ai cumparat pantofii pe care ti s-a pus pata, cu toate ca nu aveai de gand sa iti cumperi pantofi decat poate la salariul viitor…pff…si multe altele…cu un ulcer sau doua cum au altii..;), cu satisfactia ca te-ai trezit dimineatza si langa tine doarme linistit iubitul/iubita tau/ta..cu dorinta de a-ti face noi prieteni si de a-i revedea pe cei cu care nu te-ai vazut de ceva vreme…totul este dat de la natura incat sa ne fie bine…chiar si atunci cand ne este rau…si….fataaaaaaaaa….mai aveti timp sa va bucurati de libertate, fataaaaa….ca va veni vremea cand o sa vrea mama soacra sa o faci bunica…sa vezi atunci distractie…intelegi ce vreau sa zic??…posibil sa fiu ambigua , nu ma scuz, dar am 12 ore de munca…;)
Si stimata domnisoara Onila ( asta este furata) , hai sa iti spun un secret: NU EXISTA ASTENIE DE PRIMAVARA, CI DOAR LENE…:))..Ex: daca este vorba de un party sau o iesire la munte…adio astenie…
Pooppp…:)