Selectează o Pagină

. Foto: Când m-am „trezit” freelancer. Aici, ca voluntar la Fundația Noi Orizonturi

– Îi dedic acest text Simonei Toma, care în scurt timp va deveni freelancer și va lucra la proiectul său de suflet, Jurnal Fotografic – 

Am promis în postarea despre cum mi-am dat demisia de la Adevărul că revin cu un text în care explic de ce nu e atât de simplu să fii freelancer. Toată lumea are senzația că, dacă lucrezi pe cont propriu, te trezești la ce oră vrei tu, faci ce te taie capul, te bucuri de toaaată libertatea din lume și mai ai și bani. Adevărat și nu prea.

În 2014 lucram la Digi24, iar în luna martie a fost un val de concedieri pe motiv că „restructurări” . Astfel, după 2 ani, „Știi, Oana, n-o să ți se prelungească contractul de muncă. Nu e nimic personal, stai liniștită”. În primă fază am luat-o personal, dar m-am convins repede că orice în viață are un scop. Am început imediat să îmi caut colaborări și așa m-am trezit freelancer. Nu că aș fi ales eu asta. În august, lună pe care am petrecut-o în întregime la mare, m-au sunat de la Digi24 dacă vreau să mă duc înapoi. Cu nisip și sare pe mine, în costum de plajă, cu laptopul în geantă, eu trebuia să decid dacă vreau să mă întorc într-un birou, la un program fix și un venit stabil. Aveam stomacul făcut ghem și, oricât de multe argumente mi-ar fi dat mintea, ceva în mine urla „Nu vreau asta!”. Abia atunci am ales să fiu freelancer.

Pentru mine, cea mai mare capcană (pe care la început o vedeam un mare beneficiu) a fost lipsa unui program. Când mi-am dat seama cât de multe ore aveam la dispoziție să fac ce vreau, mă apucam de lucru când aveam chef, plecam la plimbare când mi se năzărea, pierdeam nopțile aiurea și mă culcam dimineața. În câteva luni ajunsesem atât de tristă, încât nu mai găseam niciun motiv să mă dau jos din pat, deși, aparent, lucrurile în viața mea mergeau bine.

Atunci am început să citesc despre time management, dar ceea ce a făcut o mare diferență în modul meu de gândire a fost o afirmație a unei prietene: „Băi, știi cât de tare e să te trezești la 7 dimineața, să faci multe lucruri, apoi să îți dai seama că încă mai ai o grămadă de timp în față!”. Nu știu dacă a vrut să fie un sfat, dar când am văzut satisfacția și bucuria din ochii ei am știut că asta vreau să fac. Mi-am schimbat radical și fără luni de pregătire ora de trezire. Doar așa, pentru că îmi venea mereu în minte imaginea ei.

Pentru că lucrul de acasă poate să fie foarte debusolant, la modul că, deși teoretic ești în timpul programului, dacă treci pe lângă mașina de spălat și vezi că e plin coșul, o faci puțin și pe gospodina, am avut nevoie chiar să scriu pe foaie ce am de făcut la fiecare oră în parte, când pot să îmi iau pauză, când iau prânzul și tot așa. Mi-a ieșit într-o anumită măsură și cam în același stadiu sunt și acum. Și probabil va fi așa atât timp cât voi lucra de acasă, și nu într-un birou sau un hub.

Un alt aspect negativ pentru mine a fost faptul că am avut o perioadă în care m-am cam izolat de oameni. Ziceam atunci că e altceva când te duci la birou și vrând-nevrând interacționezi cu colegii, dar așa când lucrezi de acasă e mai dificil. Adevărul este că stăteam atât de praf cu programul (adică lipsa programului), încât intram în panică atunci când trebuia să mă duc în oraș să mă văd cu cineva, căci mi se părea că pierd mult timp pe drum. Acum știu că e doar decizia ta dacă te izolezi sau socializezi. Și de cum îți organizezi timpul, evident.

Încă am perioade în care mă prinde atât de tare câte un subiect la care lucrez, încât nu mai țin cont că e duminică sau 10 seara, dar și multe momente (mai ales după experiența cu Adevărul) în care îmi zic: „Doamne, cât sunt de recunoscătoare că există freelancingul”. Sunt momentele în care, într-o pauză, pot să-mi admir băieții cum se joacă (un om și un cățel), pot să trag o fugă afară, să mă bucur de o rază de soare sau zilele libere pe care mi le iau în timpul săptămânii și pe care le recuperez în weekend.

Pe scurtul scurtului, asta e ce am învățat în cei 2 ani de freelancing. Am preferat să scriu numai esențialul ca să îi mai las și pe alții să-și exprime părerea. Am rugat mai mulți freelanceri și antreprenori să îmi spună care au fost dificultățile cu care s-au confruntat ei la început de drum și ce sfaturi ar avea pentru oamenii care abia acum decid să lucreze pe cont propriu.

E un text lung, dar fiecare să-și ia ce-i trebuie de aici.

*  *  *

Florina Badea – www.florinabadea.ro

Prima mare dificultate este să înţelegi că eşti liber, să îţi faci ce plan ştii şi poţi şi să acţionezi. Pe cont propriu e posibil să nu ai concedii plătite, depinde de munca pe care o desfăşori şi dacă poţi să o iei cu tine în vacanţă şi să munceşti de acolo. Cât munceşti, atât câştigi. E posibil să te încarci mai mult decât ai vrea şi să ajungi să munceşti şi mai mult. Dacă e profitabil şi eşti mulţumit, timpul va trece pe nesimţite şi îţi vei da seama târziu că te-ai suprasolicitat. E dificil să menţii un echilibru.

Fluctuaţia veniturilor se poate să îţi provoace anxietate. Cu cât înţelegi mai repede lunile în care este mai puţin de muncă şi lunile în care ai mai multe proiecte, cu atât te va ajuta să îţi planifici viaţa mai uşor şi să îţi linişteşti aşteptările.

În afară de domeniul în care lucrezi şi eşti expert, în funcţie de forma administrativă sub care îţi desfăşori activitatea, ai nevoie de timp pentru a studia legislaţia şi aspecte care ţin de fiscalitate. E bine să verifici întotdeauna contractele şi ce datorii ai către ANAF, ITM, bancă şi alte instituţii cărora datorezi taxe şi impozite. Codul fiscal a suferit zeci de modificări numai în ultimele 4 luni, de pildă.

Vor fi şi clienţi pentru care vei lucra şi cu care vei face follow-up luni la rând pentru a-ţi recupera plata. Unii o vor face mai târziu, alţii de loc, din păcate. De aceea, e bine să fii selectiv cu cei pentru care lucrezi, să ai mereu o persoană la care să poţi apela (cea care te-a recomandat eventual) în cazul în care găseşti uşa închisă la clientul rău platnic.

O parte din timpul şi banii tăi se vor duce către perfecţionare – cursuri, cărţi, plata anumitor evenimente. Ţi se va părea că e un cost mare, pe care până atunci probabil îl suportă compania pentru care lucrai. Dar dacă schimbi perspectiva din care gândeşti, îţi vei da seama că este de fapt o investiţie în tine, care te va ajuta în viitor să te vinzi şi mai bine.

Ceea mai mare dificultate eşti chiar tu. Vei trece printr-o mulţime de trăiri la început, în care te vei întreba foarte des dacă este bine ceea ce faci şi nimeni nu va fi acolo să îţi confirme – şef, coleg etc. Dacă ai 3 oameni în jur cu care să te sfătuieşti şi care, eventual, au trecut şi ei prin acest parcurs, îţi va fi mai uşor. Vor fi momente când vei pierde şi momente în care vei învăţa. Iar câştigurile vor fi de mai multe feluri, în afară de bani: timp, relaţii, experienţă diversă, bucuria de a lucra din pat luni dimineaţă când plouă şi oraşul e blocat, un weekend prelungit la mare, un somn de după amiază şi multe altele.

Sfaturi pentru cei care vor să înceapă un drum pe cont propriu.

  • Să se cerceteze pe sine întâi, să afle dacă vor cu adevărat să fie pe cont propriu, cu toate plusurile şi minusurile care vin la pachet.
  • Să aibă răbdare, lucrurile nu ies din prima lună. Dar neapărat să îşi facă un plan de atac: cu cine le-ar plăcea să lucreze, cât timp şi ce altceva mai sunt dispuşi să investească. Întotdeauna sunt nişte costuri la început.
  • Să îşi amintească pe parcurs, când vor fi tentaţi să se lase copleşiţi, care le este de fapt obiectivul. În felul acesta nu se vor lasă învinşi prea uşor.
  • Să iasă în piaţă în care activează, să meargă la evenimente, să se întâlnească cu oameni şi să spună ce fac, să îşi arate portofoliile.
  • Să facă propuneri potenţialilor clienţi, chiar dacă nu au siguranţă că vor lucra pentru ei. Dar aşa arată proactivitate şi ce ştiu să facă.
  • Să lucreze şi proiecte pro bono, se adaugă la portofoliu. Dar cu discernământ – nu pentru clienţi mari, care au potenţă financiară, ci pentru start up-uri sau ONG – uri la început de drum.
  • Să îşi creeze o reţea de colaboratori, un grup de susţinere – oameni cu care să poată vorbi atunci când întâmpină dificultăţi.
  • Să citească şi să călătorească mult, la urmă urmei au ales calea freelancing-ului pentru că şi-au dorit independenţa în primul rând.

Violeta Ieremie – scriebine.ro

Încă din timpul când lucram într-o corporaţie, mă uitam cu jind pe fereastră şi oftam pentru că voiam să fac ceva care să-mi placă şi să-mi bucure sufletul. Pas cu pas şi cu o dorinţă foarte mare, am luat decizia fără să clipesc să fiu pe cont propriu.

Câteva luni, m-am bucurat de flori, miere şi steluţe roz în jurul meu. Apoi, a început provocarea cu faptul că lucram de-acasă. La început, entuziasmul meu era 100% concentrat pe activitatea pe care o făceam. Însă am început să neglijez celelalte arii ale vieţii mele. Totul era amestecat, iar dezechilibrul era din ce în ce mai mare. Pentru că am început în forţă (desigur, acest lucru nu e ceva rău, dacă nu e dus la extrem), m-am identificat o bună perioadă doar cu Vio de la ScrieBine.

„Am fost pe val” mult timp, egoul mi-era mângâiat, apoi… zbaaang!!! Inima a început să-şi ceară dreptul. „Şi eu? Viaţa ta nu e doar muncă, muncă şi iar muncă.”

Freelancing-ul este despre mine. Despre pasiune, timp cu mine, un fel de echilibru sau cumpătare, de fapt, între minte şi suflet. Însă nu poţi avea toate astea dacă nu ai trecut prin perioada furtunoasă de început. Freelancing-ul e o călătorie, un cadou pe care mi l-am făcut mie însămi.

Freelancingul este un fel de-a fi pe care-l dezvolţi cu timpul. Este despre cum te raportezi la tine, în primul rând (e vital să ţii cont de acest lucru), apoi la oamenii cu care lucrezi, despre ceea ce faci.

Câteva sfaturi:
1. Mai întâi, ca să eviţi slalomul prin care am trecut eu, ai o relaţie bună cu tine; cercetează-ţi rănile nevindecate (pentru că tocmai acelea s-ar putea să fie obstacolele tale în freelancing).
2. Înţelege felul cum funcţionezi tu; astfel, nu o să fii tentat să preiei elemente ale altor persoane doar pentru că la ele merge un anumit lucru. Metodele tale fac parte din autenticitatea cu care îţi faci treaba şi pentru asta vei fi apreciat. Dacă vin din tine, sunt inspirate, aşadar, nu vei avea probleme. Dacă sunt împrumutate şi nu ţi se potrivesc, până la urmă, sufletul îşi va cere partea şi va trimite mintea la culcare.
3. Lasă controlul la o parte.
4. Doreşte-ţi un ghid care să te ia de mânuţă uneori şi care să-ţi oglindească ceea ce tu cauţi, de fapt, în interior, dar nu poţi vedea încă.
5. Ia lucrurile pe rând. „Realizarea” mai multor lucruri nu te ajută.
6. Fii cu „ochii” pe atenţie şi exersează puterea de concentrare.
7. Distrează-te!
Îţi doresc mult succes în călătorie!

Cristina Bobe – www.fotografiemedicala.ro, haartstudio.com

Primul şi cel mai important obstacol din viaţa de antreprenor a fost însăşi decizia de a începe să lucrez pe cont propriu. Când m-am hotărât să îmi dau demisia de la ultimul loc de muncă, nu aveam nicio rezervă de bani, niciun plan concret pentru viitor, niciun flux de clienţi pe care să mă pot baza şi, drept să spun, nici încredere (în mine) prea multă n-am avut. Tot ce ştiam era că m-am născut cu un spirit liber şi că tot ceea ce îl îngrădeşte îmi face rău până la nivelul în care ajung chiar să somatizez această stare şi să mă simt rău literalmente. Aveam nevoie să mă simt mai bine.

Un an de zile m-am frământat continuu până să îmi dau – efectiv – demisia. Când am făcut-o, am simţit o mare eliberare şi o mare bucurie, în pofida viitorului… improbabil. Jurământul pe care mi l-am rostit în şoaptă a fost: indiferent cât de greu îmi va fi, cel puţin trei ani de acum înainte nu mai am voie să mă angajez şi să mai fac altceva în afară de ceea ce mi-am propus. Ştiam că dacă voi reuşi să trec de pragul celor trei ani, întreaga poveste nu putea să aibă decât o evoluţie frumoasă.

Odată ce am depăşit marele hop (demisia), m-am lovit de următorul: părerile celorlalţi. Am plecat destul de fragilizată de la ultimul loc de muncă, cu puţină încredere în mine, aşa că am căutat cu interes confirmarea celor din jurul meu. Confirmările au venit şi nu prea. Nimeni nu a dat o şansă reală fotografiei medicale. Replica pe care am auzit-o cel mai frecvent a fost: “Nu ştiam că există aşa ceva. E foarte interesant ceea ce faci, dar nu cred că se poate trăi din asta”. Între timp am găsit o confirmare în munca mea şi am descoperit că “se poate trăi din asta”.

Însă, până să pot dezvolta fotografia medicală că business, la început, mi-a lipsit foarte mult o autoritate sau o entitate la care să fiu afiliată şi care să mă recomande medicilor la ale căror operaţii mi-aş fi dorit să asist. La început, pentru că nu aveam un portofoliu de fotografie medicală, m-am adresat doctorilor cu care eram deja în contact prin intermediul joburilor mele anterioare. A trebui să le explic ce îmi doresc să construiesc fără să am imagini cu care să îmi exemplific viziunea. În timp, am scăpat de această mare problema, graţie medicilor care mi-au acordat credit şi m-au primit în sălile de operaţie.

Lista de dificultăţi nu e nici pe departe epuizată. Când lucrezi pe cont propriu este imposibil să reuşeşti dacă nu îţi impui o anumită disciplină. Trebuie să lucrezi mult şi mai ales organizat, adică aşa cum nu am reuşit decât atunci când am fost condiţionată de diferite constrângeri. Acum constrângerea trebuia să devin chiar eu, aşa că am început să “domesticesc” acest ansamblu de comportamente care poartă numele de “disciplină”, ca să mi-l pot însuşi. Nici acum nu ne înţelegem perfect, dar ne-am apropiat destul de mult în ultimii doi ani.

În tot procesul de organizare m-a ajutat foarte mult şi faptul că mi-am amenajat un birou. La început lucram de acasă, însă nu am putut face asta mai mult de un an. Aveam nevoie să disociez timpul şi mai ales spaţiul în care locuiesc de cel în care lucrez. Odată cu primul birou mi-am putut primi clienţii într-un cadru profesional, chiar dacă biroul meu nu a arătat niciodată ca un birou obişnuit.

O altă problemă cu care a trebuit să mă obişnuiesc a fost cea legată de legislaţie, contabilitate, pe scurt: hârtiile şi taxele. Mi-a trebuit un pic de timp până să mă acomodez cu termenii specifici şi cu gândirea aceasta…birocratică. După ce am înfiinţat firma, mi-a fost greu să accept ideea că banii firmei nu sunt neapărat şi banii mei.

La asta se adaugă şi piedicile cu care tinerii antreprenori se confruntă în România. Noile taxe aplicate PFA-urilor nu mi-au căzut prea bine, dar în acelaşi timp, pentru mine, au fost şi un stimulent datorită căruia am decis să fac trecerea de la freelancing la antreprenoriat, adică de la situaţia în care lucrăm singură, în baza PFA-ului (pe care l-am închis între timp), la cea în care a trebuit să îmi regandesc şi să îmi extind grila de servicii, să am în vedere contractarea de colaboratori, deschiderea unui punct de lucru şi multe alte aspecte ce ţin de un start-up şi – implicit – de un S.R.L.

Printre ultimele dificultăţi pe care le-am resimţit de când lucrez pe cont propriu se numără şi partea care ţine de bani. Asta nu pentru că aş fi avut pe săturate, ci pentru că am ajuns la concluzia că banii se fac, dar mult mai important este să poţi face faţă tuturor celorlalte dificultăţi, a căror importanţă recunosc că am subestimat-o înainte de a mă aruncă în toată povestea aceasta. Altfel, sigur că am avut nopţi în care nu m-am odihnit prea bine din cauza grijilor pentru zilele ce urmau şi a cheltuielilor aferente. Acum am ajuns în situaţia în care nu mă mai odihnesc deloc (în unele nopţi), pentru că am de lucrat. Nu ştiu care dintre posturile acestea e mai confortabilă.

Sfaturi:
Nu ştiu ce funcţionează pentru alte persoane, dar pot spune ce anume funcţionează pentru mine:
1. Curajul de a mă desprinde de ceva (un job, un stil de viaţă etc.) care nu îmi prieşte.
2. Răbdarea – în cazul meu testul celor trei ani (momentan au trecut doar doi şi văd că încă sunt bine).
3. Bucuria care însoţeşte fiecare etapă din nouă viaţă. Eu cred că nu aş fi putut să devin antreprenor dacă nu aş fi fost o fiinţă entuziasmată din fire.
4. Părerile celorlaţi sunt binevenite, dar părerea mea e cea mai importantă pentru mine.

Cea mai mare bucurie:
Într-o dimineaţă veneam spre birou şi parcă îmi ieşea inima din piept de bucurie. Tocmai înţelesesem ceva nou despre mine şi anume că eu îmi câştig fericirea nu printr-o stabilitate financiară, ci printr-o “stabilitate a libertăţii”. Nu mă refer la libertatea de a mă trezi la ce ora doresc (realitatea mea – cel puţin – infirmă mitul trezitului târziu), ci la libertatea de a testa orice idee la care mă gândesc. Asta mi se pare cu adevărat incredibil şi parcă prind aripi de fiecare dată când ideile mele nu rămân doar nişte rânduri notate într-o agendă. În dimineaţă aceea mi-am spus aşa, şovăitor, în gând: “Cred că sunt fericită”.

Georgiana Gerea – www.invataeficient.com

În primul rând ca freelancer nu aveam un birou unde să ţin întâlnirile şi atunci mi-a venit ideea că aş putea merge eu la copii acasă să lucrez. Aşa era mai comod şi pentru părinţi.

Provocatoare a fost şi forma juridică, faptul că acum treceam de la statutul de angajat în care nu aveam habar de ce înseamnă declaraţii şi vizite la Anaf. A fost provocator până am găsit un contabil ok care să-mi explice cum stă treaba, că nu toţi banii pe care îi câştigi sunt ai tăi.

La început îmi era mult mai uşor să-i vând pe alţii decât pe mine.

Erika Popliceanu – simple.knits, F O C U S

Eu am făcut schimbarea sub presiunea timpului cumva pentru că venea toamna şi din septembrie trebuia să fie altceva pentru că nu mai vroiam să mă întorc la vechiul loc de muncă, însă a fost ceva ce îmi doream foarte mult şi mă pregăteam de ceva vreme. Rahat Bici mi-a dat imbold, m-a ajutat să mă organizez şi să acţionez. Dorinţa de a schimba locul era atât de mare că o simţeam în stomac. Apoi a venit schimbarea, cu ea euforia şi entuziasmul începutului, apoi mici dezamăgiri.

Şi asta cumva e partea grea, provocarea că eşti cumva mereu în alertă, să cauţi mereu altceva, să fii cu antenele întinse. Şi cumva acum sunt în faza în care încerc să mă adaptez la această stare de alertă, de fresh.

Silviu Niţă – www.jurnalfotografic.com

Începutul e greu, indiferent dacă eşti freelancer sau nu. Poate să fie lipsa de susţinere a părinţilor, care îşi doresc să ai un venit stabil, sau cum să îţi atragi clienţii. Pentru mine personal a început ca pasiune, iubesc fotografia, iar fără ea nu aş mai fi eu.

Este foarte greu să te faci cunoscut, să îţi dezvolţi un brand personal, dar trebuie să ai răbdare şi să creezi. Cu cât pui mai mult suflet şi te dedici pasiunilor tale, cu atât mai mult vei avea de câştigat.

Ca sfat pentru freelancerii începători, le-aş spune să descopere ce iubesc cu adevărat, să nu renunţe la lucrurile care îi fac fericiţi, să nu muncească pentru bani, adică să pună pasiunea pe primul loc.

*  *  *

Atunci când faci o analiză SWOT, trebuie să ții cont de punctele tari, punctele slabe, de oportunități și de amenințări, iar procesul decizional ar trebui să includă următoarele elemente prioritare: construiește pe punctele tari, elimină punctele slabe, exploatează oportunitățile, îndepărtează amenințările. N-am vrut, prin acest text, să scot în evidență cât de greu este să fii freelancer, ci să arăt tocmai acele puncte slabe care pot fi eliminate.

Să vă fie de folos!