Marea aventură. Ce să faci și ce să nu faci când pleci cu autostopul - Oana Racheleanu

Marea aventură. Ce să faci și ce să nu faci când pleci cu autostopul

By miercuri, noiembrie 28, 2012 0 , , Permalink

 

Promit că ăsta e ultimul text despre marea aventură a mea. Recapitulăm: un amic, cunoscător al vieții de autostopist, m-a invitat într-o excursie până în Austria cu ia-mă, nene. Am plecat împreună până în Linz, el la o conferință, eu… în marea aventură. Acolo am vizitat orașul singură, apoi m-am aventurat în Viena și m-am întors cu Florin în țară.

Acum vine partea în care eu mă dau rotundă și vă dau sfaturi din proprie experiență. Glumesc, nu vreau să fie așa. Vreau numai să le fiu de ajutor oamenilor care vor să plece cu autostopul și să-mi lămuresc prietenii care, după două postări pe blog și povești face-to-face, nu-s lămuriți care-i treaba.

Multe dintre observațiile pe care le voi scrie aici sunt învățate de la Florin Arjocu, amicul cu care am plecat în excursie, și o parte sunt lucruri pe care le-am descoperit eu pe parcursul a celor șase zile.

Deși pare o nebunie curată să pleci cu autostopul, chiar există reguli pe care trebuie să le respecți.

În primul rând, stabilești destinația, traseul și te informezi cum va fi vremea.

În rucsac nu îți iei mai multe decât crezi că o să ai nevoie. Nu de alta, dar s-ar putea să fie nevoie să mergi pe jos trei kilomtri sau trei ore, până la un loc de autostop bun.

Pe lângă haine, să nu îți lipsească o mică trusă de prim ajutor, hărți, poate un GPS (uneori poate fi foarte util), ciocolată (pentru energie) și aparat foto.

Echipamentul trebuie să fie adaptat condițiilor meteo. Dacă pleci cam pe toamnă târzie, prin noiembrie, cum am plecat noi, poți să te echipezi de munte: colanți, pantaloni de schi, tricou, polar, geaca groasă și impermeabilă, căciulă, mănuși și bocanci. E mai bine să mori de cald în mașina omului, decât de frig pe marginea străzii.

Când îți alegi locul de autostop, fă-o cu cap. Ține cont că șoferul n-o să-și pună viața în pericol ca să te culeagă pe tine. Deci plantează-te înainte de o alveolă, înainte de un loc de parcare dar sub nicio formă într-o curbă sau undeva unde e linie continuă. N-o să te ia nici naiba. Sau ba da, o să te ia mama naibii după ce o să stai ore în șir.

Autostopul se face la ieșirile din oraș, în benzinăriile de pe autostrăzi sau în parcările mari.

Te așezi la lumină, să ți se vadă fața, și ai grijă ca rucsacul să fie vizibil. Doar ești călător serios, nu navetist. Scoți foaia cu destinația și zâmbești. Trebuie să inspiri încredere, așa cum și ție trebuie să îți inspire încredere șoferul care te ia.

Când oprește cineva, sfatul meu e să te uiți la număr, și apoi la fața invididului. Dacă îți pare ceva dubios, nu te urca. Dacă e totul ok, întreabă-l din start dacă te ia fără bani. Pe drum, recomand să fii sincer, asta pentru că eu nu știu să mint. Mă încurc în minciuni și i-aș putea părea omului suspectă. Și, în plus, să ai bun simț. Cere voie dacă vrei să mănânci sau să fumezi în mașina omului, și nu lasă mizerie în urma ta.

Înainte să plecăm în excursie, Florin mi-a zis că dacă o să fim amândoi mașinile vor veni așa, pac pac. Că n-o să stăm nici cinci minute să așteptăm. Aproape că așa a fost. Deci sunt de acord cu el că formula perfectă de plecat cu autostopul e fată + băiat. Explicația e simplă: cei doi lasă senzația de cuplu și câștigă încrederea șoferilor din start.

Pentru că autostopul este, după cum a spus Florin, „un joc al răbdării”, trebuie, pe lângă echipament bun, entuziasm și fizic puternic, să te pregătești și psihic. Sincer, nu prea știu cum. Eventual să fii foarte prins în discuții cu colegul de drum și să încerci să nu te panichezi. Habar n-am. Doar să faci cumva să nu ajungi să te așezi în fund și să începi să plângi dacă trebuie să aștepți mai mult decât ai sta în stație la RATB.

Un ghid complet a publicat Florin aici, cu absolut tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu autostopul. După ce o să termini de citit, o să vezi că nu e chiar așa curată nebunie.

Am scris aici un scurt jurnal de călătorie și aici câteva cuvinte despre oamenii pe care i-am întâlnit.

S-aveți drumuri libere și să întâlniți șoferi mișto!

Comments are closed.