Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic - Oana Racheleanu

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic


 

La masa de Crăciun din 2006, Ana-Maria Brezniceanu, întoarsă de un an în România după alți trei petrecuți în Canada, analiza împreună cu rudele sale ce variante de angajare are. Revenise în București după un doctorat nefinalizat, pentru niște probleme de familie, și tot ce știa era că vrea să găsească o grădiniță bună pentru fiica sa, Teodora, care împlinea 3 ani.

Făcuse deja un tur al grădinițelor private și avea nevoie de un job care să-i permită să-și crească copilul așa cum își dorea. Se gândea că postul de asistent universitar, pe care îl ocupa înainte de a pleca din țară, i s-ar potrivi, numai că reamintirea salariul a făcut-o pe Ana-Maria să sufere un șoc.

„Din Crăciun şi până în Anul Nou m-am gândit: «Ce mă fac, ce mă fac?». De 1 ianuarie m-am trezit pur şi simplu ducându-mă la calculator şi intrând pe site-ul Montessori”, povesteşte Ana-Maria.

Știa de concept din Canada, unde a observat o educatoare Montessori, și și-a amintit că, atunci când a participat la o clasă bazin, în care cei din exteriorul unei clase cu pereți de sticlă pot vedea ce fac copiii, și-a dorit ca fiica ei să meargă la o astfel de grădiniță.

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

În prima dimineață a lui 2007, când oamenii fac rezoluții sau se urnesc cu greu pentru un nou an, Ana-Maria afla cu dezamăgire că în București, la 100 de ani după ce Maria Montessori, inventatoarea metodei care îi poartă numele, a făcut prima dată experimentul cu clasa bazin, nu există nicio grădiniță Montessori. Așa că s-a apucat de treabă.

A împrumutat bani de la doi prieteni, dintre care unul nici nu mai visa să-i vadă înapoi, a făcut site-ul, a început să se întâlnească cu potențialii clienți într-un pub din Centrul Vechi sau la mall, pentru că nu avea birou, iar după trei luni de căutări a găsit și sediul pentru grădiniță. Pe 4 iulie 2007 a primit cheile de la un fost cabinet de stomatologie, cu linoleum gri pe jos, și pe care Ana-Maria l-a transformat, cu puțină imaginație și cu ajutorul unor perdele portocalii, într-un loc magic. Avea spațiu, acte, energie și entuziasm, îi lipsea numai o educatoare.

La același Crăciun din 2006, Mariana Uliță se întreba într-o biserică din Florida, dacă ar fi bine să se întoarcă în România sau nu. Făcuse în Statele Unite cursul Montessori, aplicase timp de doi ani metoda în două grădinițe, dar se topea de dorul celor de acasă. Momentul de îndoieli i-a fost întrerupt de un telefon de la o prietenă din țară: „Hai, nu vii? Că te așteptăm!”. Și decizia a fost luată.

Ana-Maria a aflat, pe 15 iulie 2007, de la un prieten, povestea Marianei.

„La ora 18 mi-a dat numărul ei de telefon, la 19 ne-am întâlnit în Parcul Tineretului şi într-un sfert de oră am ştiut că ea e”, îşi aminteşte zâmbind Ana-Maria. „Am angajat-o ca educatoare, după care ca director educativ şi în mai puţin de un an am făcut-o asociat”.

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

Ana-Maria Brezniceanu

Pe 17 septembrie 2007, grădinița Montessori și-a deschis larg porțile pentru cei opt copii, din care numai cinci plăteau. „Una era fetița mea, unul era băiețelul prietenei mele și unul era băiețelul asistentei”, explică directoarea. „Au venit părinţii mei de la Craiova să mă ajute şi tata făcea cumpărăturile pentru grădiniţă, din banii lui, de cele mai multe ori. La 33 de ani eram întreţinută de părinţi”, râde acum cu poftă Ana-Maria.

La o lună după deschidere, poliartrita reumatoidă, de care suferea de la 24 de ani, a adus-o pe Ana-Maria în cârjă, pentru ca după o altă lună să o ținuiască în pat.

„Aşa cum eram, îl puneam pe tata să mă ducă în braţe la grădiniţă. Mă aşeza pe un scaun şi nu mă mai puteam ridica de acolo. Mă lua când plecam. Acum recunoaşte şi el că grădiniţa m-a ţinut pe picioare în perioada aia. A fost un motiv să ies din casă şi să mă ţin tare”, spune femeia.

Primii clienți au fost persoane care aveau rude în străinătate și auziseră despre metoda Montessori, apoi aceștia au recomandat-o mai departe și au tot început să vină copii.

Pe parcursul primului an, n-a mai avut bani să plătească chiria și salariile, așa că s-a împrumutat și de la un al treilea prieten. De-a lungul timpului și-a asumat mai multe responsabilități decât putea duce și abia când simțea că se prăbușește, își dădea seama că are nevoie de ajutor. A angajat o secretară, apoi încă una, „iar acum avem ditamai departamentul administrativ”.

În 2011, Ana-Maria și Mariana au deschis împreună Școala Montessori București. Iar în 2012 au creat, alături de alte două femei pe care le-au ajutat să-și deschidă grădinițe Montessori, Asociația pentru Dezvoltarea Educației Montessori din România, singura organizație din România afiliată la Association Montessori Internationale (AMI), cea mai prestigioasă asociație Montessori internațională.

O privire in interiorul grădiniței Montessori

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

Metoda Montessori îi uimește pe mulți prin ceea ce reușesc copiii să facă. De la 3 ani, aceștia se îmbracă și se încalță singuri, taie fructe și legume, toarnă apă din carafă în pahare, pun și strâng masa, spală vasele, iar în spatele tuturor acestor activități de viață practică stau lecții despre responsabilitate și încredere în sine construită cu pași mici.

Am rugat-o pe Ana-Maria Brezniceanu să-mi explice care sunt procesele prin care copiii învață aceste abilități.

Îi dai copilului un material care nu îl supune eşecului. El poate să repete treaba aia de nenumărate ori şi o face cu mare bucurie, până când stăpâneşte materialul, apoi îl treci în viaţa de zi cu zi, în concret. Avem nişte cadre cu pânză bătută în cuie. Pânză e împărţită în două şi ori se leagă cu fermoar, ori cu şiret, cu nasturi, cu capse, catarame. Îi arăţi cum se face. De exemplu, pentru fundă, pe o parte ai siret alb şi pe de alta, roşu. Face de cinci ori, o ia de la capăt altă dată, până când stăpâneşte bine. Şi când îşi leagă singur şireturile e super încântat că îi iese. Dacă îl întrebi cine l-a învăţat, zice singur. Şi e atât de mândru de el. La fel cu carafa. Ca să toarne un copil de 3 ani, începi cu turnatul boabelor de fasole dintr-un vas într-altul. După ce a trecut de boabe, trecem la apă. Îi dai să verse în diferite pahare mai micuţe, din aproape în aproape, din diferite cănuţe. Şi pentru pusul mesei, de la 2 ani fac de toate. Au nişte şervete pe care sunt cusute formele farfuriei, paharului, lingurii şi furculiţei şi ei le potrivesc. Dacă un an întreg copilul ăla a pus masa mereu în acelaşi fel, la grupa 3 – 6 ani are faţă de masă fără nimic cusut, dar el deja ştie cum să pună masa. Şi cu cuţitul, de la 2 – 3 ani tartineaza felia cu unt, iar la grupa 3 – 6 încep să taie. Întâi banana că e moale, apoi curăță morcovi şi castraveţi cu ajutorul curățătorului, apoi taie felii cu cuţitul”.

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

Când intri în grădinița Montessori, e un zumzăit discret, care abia se aude, astfel încât mulți vizitatori întreabă deseori unde sunt copiii. Explicația, spune Ana-Maria, constă în faptul că cei mici sunt foarte absorbiți de ceea ce fac.

„Ca să fie preocupat, îl scoţi din zona de confort. Nu îl duci prea departe, că se frustrează, dar şi dacă îl ţii în zona de confort să se plictisească, iar se frustrează. Totul e să îl provoci un pic, să îi dai ceva nou să studieze”.

Iar faptul că cei mici au parte de libertate, cum ar fi cea de a se plimba printre bănci sau de a-și alege cu ce material să lucreze, se vede în felul în care interacționează cu ceilalți în timpul liber.

„Mămicile povestesc de la petreceri că ai noştri sunt mai aşezaţi. Chiar copiii noştri se întreabă mereu de ce urlă ceilalţi. Asta pentru faptul că noi nu îi ţinem strâns 50 de minute şi le lăsăm supapă 10 minute, iar strânşi şi tot aşa. Pentru ei totul curge firesc şi se vede asta pe ei”. 

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

Iar pentru ca munca pe care o depun educatoarele la grădiniță să continue și acasă, o dată pe lună se organizează un club dedicat educării părinților, iar în lunile ianuarie și februarie aceștia au dreptul să stea în clasă și să observe activitățile, interacțiunile și modalitățile de abordare.

„Dacă el îşi pune singur apă cu carafa la grădi şi acasă i se dă peste mâna că «Tu nu poţi, că eşti mic», ce-am făcut? Trebuie să existe o continuitate.  Încrederea e de bază, pentru că ei chiar pot. Pot mult mai multe decât ne dăm noi seama. În momentul în care nu ai încredere că poate să facă, îi transmiţi subliminal mesajul că e prost. Şi stima lui de sine scade automat”. 

Părinții primesc în fiecare vineri fie un newsletter, fie poze și povești despre cum a decurs săptămâna și uneori cu teme mai delicate ce trebuie continuate acasă. Iar acolo unde există situații mai complicate, părinții pot fi îndrumați de psihologul grădiniței.

Scopul metodei Montessori, spune Ana-Maria, este ca cei mici să ajungă adulți mulțumiți de sine. Și chiar și așa, deși iubește ceea ce face, nu crede că această metodă reprezintă soluția tuturor problemelor. 

„Eu nu cred că Montessori este Alfa şi Omega în educație. Cred că aduce un mare plus şi că Maria Montessori a fost cu mult înaintea timpurilor ei atunci şi că este încă înaintea timpurilor noastre peste 100 de ani, dar nu este un panaceu. Nu există o culoare mai frumoasă decât alta. Unora li se potriveşte asta, altora cealaltă şi e absolut ok să fie aşa”.

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

100 de băieți și fete cu vârste între 2 și 10 ani intră, de luni până vineri, în marele loc de joacă pe care l-a amenajat ea pe strada Țepeș Vodă 79, iar alți 50 merg la școala de pe strada Agricultori și spune că mereu învață ceva de la ei.

„De exemplu, nu știam că există cangurul de copac. Sau un animal pe nume jeko. Am aflat de la ei”, spune ea mirată.

La mijlocul lunii septembrie, grădinița Montessori, prima autorizată de acest gen din București, a împlinit 10 ani. „Au trecut ca gândul. Anul ăsta e primul an când simt un pietroi dat jos de pe umeri, când simt ca lucrurile curg. Ce mult înseamnă experiența…”, mărturisește directoarea.

Însă subliniază, de fiecare dată când are ocazia, că educatoarele au un rol major în mersul lin al lucrurilor.

„Omul sfințeste locul. Faima acestei instituții este dată de aceste fete minuate, care pun toate în practică principiile Montessori, dar fiecare în felul ei”.

Și ele, la rândul lor, spun, cu diferite cuvinte, că se simt ca peștele în apă:

„Montessori, te iubesc! Ești parte din mine, din sufletul meu, din familia mea. Am crescut alături de tine și sper ca în continuare copiii mei să crească alături de tine. La mulți ani!”, a scris Daria, educatoare la grupa 3 – 6 ani, în copăcelul aniversare unde fiecare a lăsat câte un gând bun.

„Montessori mi-a schimbat viața. Mi-a adus bucurie, tihnă și frumos zi de zi!”, spune și Adriana, educatoare la categoria de vârstă 2 – 3 ani.

„Merg la grădiniță cu drag pentru atmosfera de acasă din zilele ploioase sau geroase, când, în lumina aceea intimă din clasă, copiii lucrează cu materiale, pentru inocența cu care copiii spun celebrele lucruri trăsnite, pentru felul în care fața-mi încruntată uneori se transformă automat în zâmbet prin cuvintele lor, sau prin îmbrățișarile și pupicii spontani dați pe furiș si pentru oamenii minunati cu care am șansa sa lucrez” – Dorina, asistent de educator, grupa 3 – 6 ani.

Povestea primei grădinițe Montessori din București, deschisă prima dată într-un cabinet stomatologic

Ana-Maria încă mai are zile când lucrează câte 10 – 12 ore, ca la începuturi, dar nu simte asta ca o povară.

„Eu cred că avem toţi o menire. Mie mi-e tare drag făgaşul ăsta. Oricât de obosită aş fi, mă simt bine. Când m-a întrebat fetiţa mea ce hobby am, i-am zis educaţia, ce fac eu la serviciu”, mi-a mai spus Ana-Maria.

Fiica ei, Teodora, are acum 13 ani și a crescut o dată cu grădinița. A urmat școala Montessori până în clasa a șasea, inclusiv, iar acum a plecat pe băncile sistemului de stat, pentru că mama sa a fost nevoită să închidă gimnaziul din cauza programei diferite față de sistemul tradițional.

Comments are closed.