Selectează o Pagină

21 de puști de șase ani fac trei pași înainte, bat unul pe loc, trei înapoi și iarăși unul pe loc. Unii murmură versurile melodiei, alții numără în gând pașii, câțiva se uită în sală după cunoscuți. Sunt toți numai ochi la Angelica Banea, un șnur de femeie elegantă, cu gâtul subţire, degete lungi şi faţa luminoasă, care ține mâinile în aer și le dirijează mișcările. Îi cheamă spre ea când trebuie să facă pașii în față, îi împinge imaginar cu palmele când trebuie să facă pașii înapoi. Stă cu ochii măriți și sprâncele ridicate și adună cabluri și orice alte piedici ar putea să îi încurce pe cei mici. Căminul cultural din Jijila, Tulcea, e plin ochi cu părinți, bunici, frați, tineri și bătrâni, veniți toți să se bucure de ce-au pregătit artiștii pentru serbarea de Crăciun.

Ies cei mici din scenă împleticindu-se, intră 20 de copii de a V-a, a VI-a și a VIII-a.  Băieții poartă cămăși lungi peste pantaloni albi, brâu, veste albastre și pălării, iar fetele au ii, fote, veste și năframe. Se aude o geampara, se împart în patru semicercuri care se întrepătrund cu o viteză de abia vezi un joc de culori. Trei băieței ies în față, dansează, strigă și își duc șmecherește câte o mână la pălării, apoi fetele se separă de băieți fără pic de ezitare, într-o ordine ca la carte. Se provoacă pe rând, fetele pe băieți și invers, să arate ce mișcări știu. Strigă, fluieră, bat ritmul în podea, apoi se prind în două semicercuri, într-o horă mai mare, și încheie într-un „hei!” strigat într-un glas. Chiar dacă nu ești cunoscător de dansuri populare, poți să remarci cel puțin sincronizarea perfectă, degajarea cu care dansează și elementele de surpriză luate parcă din filmul Step Up. Coordonatoarea îi privește mulțumită de pe margine.

Angelica Banea este învățătoare în Jijila de 26 de ani. Pasiunea pentru dansurile populare a mocnit ușor în ea mai mereu, începând cu spectacolele la care a asistat din cărucior, căci tatăl său, directorul de cămin cultural şi profesorul de română Mişu Hangu, o așeza fix lângă scenă de când nici nu știa să meargă.

Nu era serbare pe care o făcea ea la şcoală fără dansuri populare, dar una a fost mai importantă decât toate. Pregătise un dans cu copiii de clasa întâi pentru vizita unui episcop şi cineva, impresionat de spectacolul oferit de puşti, a întrebat-o pe învăţătoare de ce nu se duc la concursuri.

În 2009, când cei mici au trecut în clasa a doua, Angelica Banea i-a înscris în concursul „Cununa Cântecului”, cel mai important din judeţ. Învăţătoarea a pierdut nopţi în şir descifrând paşi din filmuleţe de pe Youtube în care ansambluri profesioniste dansau suite dobrogene, iar în ziua cea mare dansatorii au purtat costume improvizate, o fată cu o fustă până în pământ, un băiat cu ia galbenă, fiecare cu ce-a găsit pe acasă sau prin vecini.

„Am făcut multe lucruri intuitiv, ce mi-a dictat mie simţul ritmic, fără să ştim ce înseamnă joc tradiţional. Totul mergea pe improvizaţie”, spune acum coordonatoarea.

Atunci, în 2009, juriul a remarcat perfecţiunea execuţiei şi sincronizarea bună: „Ei dansau ca pe sârmă, dar nu dansau ce trebuie”. Au luat un neaşteptat loc III, iar acum râd în hohote când văd ce greşeli făceau atunci.

După câţiva ani, în care ansamblul de la Jijila a primit numele de „Altiţe Dobrogene” pentru că era o cerinţă în spectacolele şi concursurile la care participau, învăţătoarea a făcut o colaborare pentru două luni cu directorului ansamblului profesionist „Baladele Deltei” de la Tulcea, Ștefan Coman.

„Ne-a predat paşii tradiţionali, după care mi-a lăsat mie libertatea coregrafiei. Paşii sunt autentici, numai că ce înseamnă coregrafie, mişcare scenică, totul este munca mea cu copiii. Dincolo de corectitudinea paşilor şi a coregrafiei, am încercat să fie şi puţin spectacol, să atragă. Cu strigături, cu bătăi, cu dialog”, spune Banea.

În primii ani de participare la „Cununa Cântecului” au luat premii întâi cu uşurinţă, chiar aşa, cu costume improvizate, apoi au urmat nişte ani cu premii doi, luate cu mult mai multă muncă decât înainte. Cu cât trecea timpul, cu atât competiţia devenea mai serioasă, iar participanţii mai puţini.

„Ne-am obişnuit cu premiul întâi şi când am venit cu premiul doi s-a răsturnat lumea cu fundul în sus şi a picat cerul pe noi. După aceea am realizat că sunt unii mult mai buni decât noi şi că, de fapt, avem o onoare aparte, pentru că suntem o şcoală generală micuţă şi concurăm cu mari ansambluri din ţară, care au instructori profesionişti. Nu oricine are şansa asta, aşa că hai să ne bucurăm de ea”.

Angelica Banea

Atunci învăţătoarea a demarat un proiect prin care 40 de voluntari au cusut tot atâtea costume populare pentru ansamblu. A umblat pe la bătrânii din sat, a căutat în cărţi şi în lăzi de zestre, şi a găsit un model de costum popular care se purta în zonă şase generaţii în urmă. Au stabilit că într-un an costumele vor fi gata, numai că munca era anevoioasă, iar voluntarii uneori mai renunţau. Cu ajutor din partea altor voluntari şi a uneia dintre puţinele femei din sat care mai ţes la război, costumele au fost gata în trei ani.

Au participat la multe concursuri naţionale şi internaţionale prin diverse colţuri ale ţării, de la Bacău la Tulcea, de la Sălaj la Venus şi de la Sibiu la Brăila şi în Maramureş şi peste tot au luat premii. Ba chiar cineva a întrebat-o pe coordonatoare în ce ansamblu profesionist activează.

„Este o pasiune interioară pe care am descoperit-o şi am amplificat-o acum cu copiii”.

Când a trebuit să înveţe câţiva elevi opt dansuri în şase săptămâni, Angelica fugea acasă după ore, făcea gogoşi sau brânzoaice, se întorcea la şcoală, le dădea să mănânce, apoi începeau treaba. Îi lua pe fiecare de mânuţă şi făcea paşii cu ei. După două săptămâni, dansau toţi perfect, chiar şi cel despre care Angelica avea senzaţia că n-o să înveţe în veci.

„Energia vine din toată satifacţia asta, probabil. Când câteodată ai impresia că nu mai poţi, apoi îi vezi că se sincronizează sau că reuşesc să înveţe”, spune ea.

***

Scenele descrise la începutul textului au avut loc anul trecut, căci anul ăsta am ajuns pe seară acasă și am ratat dansatorii. În 2015, cu trei zile înainte de Crăciun, când toată lumea face cârnaţi și sarmale, Angelica Banea repeta cu copiii dansurile cu care aveau să participe în aprilie la „Cununa Cântecului”. Chiar şi aşa, spunea ea atunci, i se părea foarte scurt timpul până în aprilie să îi înveţe pe noii veniţi 12 dansuri de la zero.

„Dar nu numai să le înveţe, ci să ajungă la atitudinea de dansatori de performanţă, care înseamnă o anumită ţinută corporală. În plus, într-un concurs, dansul în sine îl ştie toată lumea, dar chestiile de fineţe te scot în evidenţă. Se remarcă cei care au atitudine, sincronizare, ţinută şi zâmbet”.

Pe copii îi motivează prin faptul că la fiecare deplasare ţine cont să îmbine munca cu distracţia. Caută obiective turistice pe care să le viziteze, mănâncă de la Mc Donald’s doar pentru că la Jijila n-au așa ceva sau se pictează pe față. Pe unii i-a văzut schimbându-se sub ochii ei.

„Dincolo de faptul că se dezvoltă fizic, implicarea în activitatea asta înseamnă foarte multă responsabilititate, aşa că au învăţat să fie punctuali, să comunice în cadrul echipei şi să se sprijine reciproc. Le dezvoltă frumos caracterele”, spune coordonatoarea.

Anul ăsta ansamblul s-a refăcut, după ce elevii de a VIII-a au plecat la liceu. 14 copii din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a le-au luat locul și au învățat dansurile de la zero. În noua formulă, copiii Angelicăi Banea au obţinut marele premiu la „Cununa Cântecului”,  premiul special la Festivalul Internaţional „Cătălina” de la Iaşi, premiul întâi la Festivalul Naţional „Lina Chiralina” de la Brăila, premiul de virtuozitate la Festivalul Internaţional „Peştişorul de Aur” de la Tulcea, premiul întâi la Festivalul Internaţional „Moineşteanca” de la Bacău, iar în luna mai au participat la emisiunea „Ceasuri de folclor” de la Favorit TV.