Selectează o Pagină

M-am bucurat așa tare ieri, când am primit mărțișoare și flori. Mai ceva decât o făceam atunci când era mică. Am rămas surprinsă când un tip care mă știe de fix două zile mi-a dat un coșar de pus în piept. Pe lângă faptul că abia îmi știe numele, nu credeam că oamenii mai dau mărțișoare.

E drept că toată nebunia cu brizbrizurile de la tarabe bate destul de mult spre kitsch, însă femeile se bucură ca niște copilițe când primesc mărțișoare. Nu contează că e vorba despre unul din plastic, argint, unul dulce sau cu frunze, e vorba de gestul în sine. Vrem să ne simțim băgate în seamă, ca să n-o spun pe-aia cu ”speciale”.

Însă la fel de mult contează și ce spui când dai un mărțișor. Posibil să ți se pară penibil ca un ditamai bărbatul ca tine să stea în fața mea, cu un mărțișor în mână, căutându-și cele mai pline de soare cuvinte pentru urări de neuitat. Dar gândește-te că o să apreciez mult gestul. Și dacă tot te-ai hotărât să-mi dai o floare, o bomboană, un coșar, și tot nu ți-a venit în minte vreo mega, super, ultra urare care să-mi țină de soare când o ninge iar, mai bine zi-mi așa: ”Oana, pentru tine!”. Va fi arhi suficient, iar eu voi face o plecăciune adâncă.

Acum nu cerșesc mărțișoare, și nici măcar atenție, dar mă gândeam că unor bărbați le-ar fi util să știe cât înseamnă gesturile astea pentru gingașele domnițe. Nu de alta, dar am auzit despre niște stângăcii care ar face și țiganii să își strângă tarabele și să refuze vehement să le mai vândă mărțișoare domnilor făr’ de suflet sau de creier (încă nu mi-am dat seama unde este problema).

Nu mai departe de ieri, o prietenă mi-a povestit cum un coleg de-al ei care îi tot face ochi dulci i-a dat un mărțișor și a zis: ”Dacă îți place, bine. Dacă nu, oricum nu mă interesează”. Mai târziu, tipa a aflat că aceeași urare a avut-o individul și pentru o altă colegă. Ok, dacă nu îți pasă, pentru ce mi-l mai dai?

Un coleg de-al meu de generală intră fix în aceeași categorie. A venit el cu pungulița de mărțișoare (diferite!) la școală, acum niște anișori, și le-a împărțit după cum i-a dictat inspirația de moment. Mi-a dat și mie unul. Nu-mi amintesc formă, culoare, dar este irelevant. La final i-a mai rămas unul, și fiind în preajma lui, mi l-a aruncat, zicând: ”Ia-l și tu pe ăsta”.

Atunci eram mică și proastă, dar dacă mi-ar fi făcut acum faza asta, probabil că aș fi avut pentru el niște cuvinte nedemne de rostit de către o domnișoară.