La multi ani, dragilor! N-o sa va urez nimic, pentru ca sunteti satui de mesaje de pe net, primite cu kilogramul de Sarbatori. Va doresc tot ce va doriti, si atat.
Raman surprinsa de fiecare data cand mai trec prin Cutia cu Ganduri verzi ca inca mai sunt oameni care mai citesc blogul. Si parca ma simt datoare sa mai scriu cate ceva, desi mereu raman cu povestitul in urma si niciodata nu reusesc sa va aduc la zi. Cand mi-am facut blogul, un prieten mi-a spus ca imi intelege entuziasmul, dar ca o sa ma vindec curand de el. Nu stiu daca mi-a trecut elanul ala, ci doar nu imi amintesc pentru ce scriam. Pentru mine, nu?
A, da. Era un fel de hrana pentru suflet. Asa infometat e sufletul meu, incat l-am dus la doua concerte folk in 3 zile si vad ca tot nu se potoleste. O sa incerc varianta cu blogul…
O sa incerc varianta cu blogul alta data. Acum o sa profit de noaptea mea libera si-o sa ma culc.
App, voi astia care mai treceti pe aici, cum va hraniti sufletul?
Incerc sa-mi bucur sufletul in fiecare zi…nu stiu cat imi reuseste .Citesc (chiar si un blog ca al tau poate aduce mari satisfactii ) , dau sfaturi(chiar daca in unele nu ma incred nici eu- dar incerc sa le dau pe cele ce reprezinta binele ) si incerc sa fac din fiecare zi o noua zi .Una de realizari (sau , macar de incercari …hi, hi hi )
Scrie , micutzo…imi place mult ce faci aici, fata cu ganduri verzi…
Pentru ca eram la finele unei zile foarte, foarte stresante, am plans cand am citit partea cu „fata cu ganduri verzi”. Iti multumesc mult pt vorbele frumoase! :*