Vineri dimineata, ora 7, undeva in Bucuresti.

Ma intorceam de la serviciu si cum rareori se intampla, nu dormeam inca, dar stateam cu capul rezemat de geamul din ratb. Cand a oprit autobuzul intr-o statie, am vazut trei indivizi super dubiosi. Atat de dubiosi mi s-au parut, incat am strans bine poseta la piept. Unul era imbracat in negru, altul avea un fes care parea o cagula rulata frumos aproape de crestet si cel mai tare a fost al treilea: geaca neagra lucioasa, set de fes si fular cu dungi albe si negre. Parea un fel de cocalar care vrea sa iti fure portofelul. Ba nu, poseta. Ba nu. Pe tine cu totul.

Cand au urcat in ratb, unul din ei a compostat un bilet. Ca sa vezi. Hoti corecti. Caaaaand… la un moment dat retina mea a primit o informatie pe care refuza pur si simplu sa o trimita catre neuroni. Individul cu fes a validat o legitimatie. C’est pas vrai! Erau controlori. Doamnelor si domnilor, cocalarii erau de fapt controlori.

Pur si simplu nu imi puteam controla fata, care picase pe undeva pe sub scaun. Am zis ca daca au tupeul sa imi ceara abonamentul… o sa am si eu tupeu cu ei.

Din cinci calatori cati sunt la ora aia, nu ai cum sa eviti vreunul. Controlor fiind, adica. „Biletul sau abonamentul la control, va rog!” zice ala imbracat complet in negru si imi baga o legitimatie sub nas. Scot abonamentul, mi-l valideaza, apoi zic: „Pot sa mai vad o data legitimatia, va rog?” Ala surprins imi intinde plasticul. Il studiez bine, cum am vazut in CSI si ii multumesc. Si ca sa aiba ultimul cuvant: „Cu alta informatie va mai pot ajuta?” cu un zambet de „uite-o si pe nebuna asta”. „Nu multumesc.” zic, ca o domnisoara educata ce sunt.

Acum pe bune. Oamenii astia chiar trebuie sa ne sperie sub orice forma? Daca esti si tu linistit ca nu mai mergi blat, ca ti-ai luat ca cetateanul corect bilet, trebuie sa te sperie un controlor care arata ca un manelaro-hot? Nu ar trebui sa aiba o uniforma care sa inspire incredere?