Selectează o Pagină

Mi se spune des că, la 27 de ani, ar trebui să am deja o familie, să mă apuc de făcut copii, să am o carieră măreață, însă copilul din mine nu vrea și pace. Vrea să se joace, să experimenteze, să trăiască aici și acum. Adultul îl tot aduce cu picioarele pe pământ: n-avem timp, n-avem bani, e periculos, e stupid, potolește-te.

Imagine

Astăzi, copilul din mine a învins, pentru a nu-știu-câta-oară. A bătut din picior până adultul s-a cărat la Gară, a studiat plăcuța cu Plecări și a cerut două bilete spre Roșiorii de Vede, la trenul de Timișoara. Două bilete pentru că am mers cu Cristina, care, ca și mine, are un suflețel de copil care-i mai cere din când în când să fie spontană și să-ndrăznească să viseze.

Am mai experimentat, într-o altă etapă a vieții mele, plecatul cu trenul spre „nu se știe unde”, însă acum s-a schimbat și tovarășul de drum și destinația, dar și trăirile au fost altele. De data asta, însă, a fost o excursie în care ne-am căutat pe noi și ne-am ascultat.

Imagine

După ce am întrebat care este a doua stație pe care o face trenul care pleacă spre Timișoara, ne-am scărpinat în cap și am încercat să ne dăm seama cam pe unde vine orășelul ăsta Roșiorii de Vede. Nu mai era loc de întrebări, căci deja plătiserăm biletele. Pe drum am povestit, am ascultat, am analizat, am căscat gura pe geam și-n fuga trenului am văzut primii fulgi de anul ăsta. Am țipat noi „Ningeeeee!”, apoi a reacționat un copil: „Plouă cu zăpadăăăă!”.

Când am ajuns în gara de la Roșiori nu știam dacă să ne bucurăm mai tare că suntem într-un loc complet necunoscut sau că ninge.

Imagine

Deși Roșiorii de Vede e un oraș mic, mi s-a părut foarte viu. Mulți tineri mișunând prin centru (probabil elevi care chiuleau de la ore) și bătrâni care studiau marfa din SH-uri (primul loc unde am intrat și noi). Magazine, școli, taxiuri, fast food-uri, cafenele, semafoare, clădiri vechi, în stil comunist, tot ce îi trebuie unui orășel. Ah, și o fântână care probabil este umplută vara sau doar la sărbători.

Am nimerit într-o cafenea de fițe, unde-am băut câte un ceai de caramel și-am discutat despre ale noastre, cărate în gentuțe 100 de kilometri, tocmai de la București.