Selectează o Pagină

Sorin Rusi, vecinul meu de bloc din copilarie, a avut o idee foarte draguta: s-a gandit el sa invite in perioada 1-8 martie cateva tipe care sa scrie pe blogul lui. Fara tema, fara limite. Iata postul meu:

Orange
Imi plac momentele din viata mea care par reclame de la Orange.

Atunci cand baiatul cret, urcand pe scarile rulante de la Universitate, imi zambeste, imi face cu mana, apoi ridica nevinovat din umeri. Ultimul gest poti sa-l iei drept: “Scuze, te-am confundat.” sau “Ce sa fac daca esti simpatica?”. Evident, am preferat a doua varianta. Face bine la imaginea de sine. Adica de mine.

Sau atunci cand, cu barba lipita de bara verticala orizontala din tramvai, studiam oamenii din celalalt tramvai, oprit de asemenea in statie. Observ un baiat care imi facea semne. Ma incrunt putin, pentru ca nu stiu ce vrea de la viata mea. Isi desena cu degetele colturile gurii in sus. Ma arata cu degetul, apoi deseneaza colturile gurii in jos. Desi gesticula cam mult, omul incerca sa imi spuna: “Zambeste! Nu mai fi trista!”

Cam aceeasi locatie ca in situatia precedenta. Eu tot la locul meu, cu nasul aproape lipit de geam si barba sprijinita pe mana, care la randul ei, sta pe bara. Din celalalt tramvai, o piranduta imi face semn ca ii place bascalia mea si sa i-o dau ei.

Nu stiu cum i-ar fi venit basca mea hippie tigancusei, dar m-a facut sa zambesc. La fel s-a intamplat si in celelalte scenarii. Toate povestile se termina cu: “si-atunci am zambit.”. Si-am continuat sa zambesc si cand personajele au iesit din cadru.

De ce zambim atat de rar atunci cand ne aflam in alta parte decat cu prietenii nostri? De ce nu ne simtim confortabil sa le zambim unor necunoscuti? De ce mergem incruntati pe strada si ii sagetam pe ceilalti cu privirile?

Probabil ar fi putin cam exagerat sa afisam toata ziua un zambet inghetat pe fata. Dar putem incerca sa zambim. Cel mai tare mi se pare sa le zambesti oamenilor pe care nu ii cunosti. Poate ca celalalt are nevoie de zambetul tau sau poate te considera nebun. Dar e amuzant sa te simti altfel decat ceilalti. Sa poti sa oferi un zambet si asta sa-ti faca bine, chiar daca nu primesti nimic in schimb.

Da, stiu, suna cam prea hippie, dar merita incercat. Mai ales cand zilele astea te impiedici peste tot de flori, martisoare, doamne cochete si domni dornici sa le surprinda pe doamnele cochete.

Sa zambim pentru noi!

Va sugerez sa dati o tura si pe Blogu’ lu’ Sorin. Veti gasi chestii misto.