Selectează o Pagină

Fratilor, se pare ca azi nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Eu am scris postul anterior intr-un mod ironic.

In noiembrie, intr-un post numit „Ziua Indragostitilor”, scriam: „Pe 14 februarie ni se baga pe gat chestii rosii si in forma de inimioare: bomboane, baloane, jucarii, felicitari, buchete de flori (uneori si artificiale), buchete de kitschuri. In ziua aia sa stiti ca sigur mi-e rau. Adica mi-e greata.”

Kitsch. Nu-mi plac jucariile de plus (cu exceptia unuia pe care il am de ani buni), urasc florile artificiale, mai mult de 2 inimioare in unghiul meu viziual imi fac rau.

Discriminare. Cei singuri ce ar trebui sa faca de Sf. Valentin? E vina lor ca nu si-au gasit pe cineva cu care sa imparta ciocolata cu rom sau dupa care sa stranga sosetele imprastiate? Ati patit vreodata sa suferiti atat de tare incat aparitia unui cuplu care se saruta in calea voastra sa fie ca un alt cutit in inima? Ei bine, eu da. De atunci evit sa-i mai fac pe altii sa sufere. Imi manifest dragostea in public cat se poate de discret.

Tot in noiembrie am mai scris: „Iubitii, amantii, admiratorii si admiratoarele care au nevoie musai de o zi in care sa-si exprime dragostea infinita ce mi-o poarta, sunt instiintati prin acest post ca o pot face pe data de 15 februarie. Atunci va fi singura zi in care verdele meu se va asorta cu rosul la kilogram. Data de 14 februarie ramane ziua de nastere a surioarei mele, Teo. V-am dat totusi un motiv de sarbatoare.”

Am aflat ca 15 februarie s-a decretat Single’s Awareness Day -> www.singlesawareness.com. Desi nu sunt singura, din spirit de solidaritate, voi sarbatori pe 15. Deci ne vedem la o bere? Sau apa plata. Depinde ce zice stomacul.

Dragobete.
Cu Valentinul nostru ce se intampla? De ce nu facem atat tam-tam si pe 24 februarie? Atunci sa ne imbracam in straie de sarbatoare si sa ne iubim romaneste. Nu americaneste.

DECI: sunt contra Valentine’s Day. Sunt pro exprimarii dragostei in oricare alta zi (cand iti vine tie pe chelie) si cat mai natural cu putinta. Fara sa te scremi sa scoti o declaratie de dragoste, fara sa faci foamea 2 luni ca sa cumperi nu stiu ce cadou scump. Fara.